O rana de rugina sangereaza pe coama unui munte, la aproape 20 de kilometri de Anina. Aici, la propriu, muntele a fost ciuntit. I s-a taiat varful, pentru a fi construita o centrala termoelectrica. 4,5 milioane de metri cubi de roca dura au fost date deoparte pentru a fi inlocuite cu 160.000 tone de metal.
O catastrofa pentru natura, ar spune ecologistii. Un esec tehnologic girat politic, ar spune inginerii. O mina de aur, ar spune noii "investitori", cumparatorii centralei, care s-au apucat sa o taie in bucatele si sa o vanda ca fier vechi. Centralei termoelectrice de langa Anina i se potrivesc toate aceste descrieri. Acum, daca te uiti din vale la ea, te cuprinde mila.
Animalul acesta urias trebuia sa macine sist si sa produca energie elecrica? Au mai ramas doua imense cazane de metal ruginit, doua turnuri de beton pentru racirea apei, un cos de fum sub dimensiunile standard si un ciot care ar fi trebuit sa reprezinte doar premisa pentru construirea celui de-al doilea.
Sa vezi insa de aproape cum si-a dat duhul una dintre "ctitoriile" epocii Ceausescu iti este interzis. "Nu aveti voie sa intrati. E proprietate privata." Peste gardul centralei, nici pasarea nu zboara fara aprobare. Cerberii te opresc la poarta si iti spun ca doar OK-ul grecului care conduce firma ce dezafecteaza centrala este pasaportul de intrare. OK pe care nu il primeste insa toata lumea.
STRAMUTARE. "Nici pe mine nu m-au primit", suspina primul director al centralei termoelectrice, Eugen Traista, acum pensionar in Oravita. Nu are nici el dreptul sa-si mai gaseasca amintirile printre ruinele "ctitoriei".
Inceputa in 1976, dupa ce se demarasera lucrarile pe un alt amplasament, in 1972, la Bradisor, mai spre Oravita, centrala a functionat aproximativ 8.000 de ore in patru ani, intre 1984 si 1988.
Nu fara sa acopere totul in jur
