Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc i-a trimis pe democrati acasa inainte sa se termine votarea

Publicat in Romania Libera, luni 11 iulie 2005 ·

Partidul - dominat de ardeleni In urma votului dat sambata de democratii delegati la Consiliul National de Coordonare (CNC), PD si-a schimbat polii de putere. Suprematia in cadrul partidului o detin acum ardelenii si banatenii, care detin sase din cele 10 functii de vicepresedinte. Radu Berceanu, care a fost eliminat din staff-ul PD, si multi alti lideri locali au acuzat o cooperativa a bucurestenilor cu ardelenii. Cu exceptia lui Cezar Preda, care reprezinta organizatia de Buzau si care a reusit sa primeasca postul de vice, celelalte functii similare au fost impartite intre ardeleni si bucuresteni. Au existat si acuze de furt, dar scandalul a fost repede inabusit. Initial, se vorbea si de existenta unor liste gata stabilite cu "preferatii", dar nimeni nu a putut confirma existenta acestora. Delegatii PD nu au reusit insa, datorita unei erori de interpretare a prevederilor statutului partidului, sa-si aleaga toti liderii. Cei 800 de democrati adusi la Bucuresti au fost trimisi acasa inainte de a-si desemna toti secretarii executivi. Decizia i-a apartinut presedintelui PD, Emil Boc, jurist de profesie, care, in mod voit sau nu, a interpretat gresit prevederile art. 99 din statutul partidului, prevederi care stabilesc procedurile prin care sunt alesi vicepresedintii si secretarii executivi. Dupa ce s-au chinuit 8 ore sa-si aleaga, din doua tururi de scrutin, cei 10 vicepresedinti, delegatii la CNC s-au impotmolit la scrutinurile pentru desemnarea secretarilor executivi. Pentru ca sambata s-a reusit alegerea doar a cinci secretari, Boc va fi nevoit sa mai solicite inca o data convocarea CNC. Pana atunci Biroul Permanent National va functiona fara noua secretari executivi. Retrageri in ultimul moment Desi isi anuntase intentia de a candida si ea la pozitia de vice, Sulfina Barbu a decis sambata dimineata sa renunte la confruntare. Motivul a fost acela ca sunt deja i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°