Primarul municipiului Targu-Mures, Dorin Florea, a platit prima transa din amenda stabilita in sarcina sa de Curtea de Conturi. Mai corect spus, incepand din aceasta luna, banii stabiliti ca sanctiune ii sunt retinuti edilului pe statul de plata.
Este vorba de doua salarii nete, suma pe care instanta de judecata a admis-o dupa ce initial Curtea de Conturi considerase ca Florea ar trebui sa plateasca o amenda de cinci salarii nete. Pentru ca primarul sa nu resimta prea tare la buzunar retinerea banilor, cele doua salarii ii vor fi retinute in rate lunare de circa 5 milioane de lei.
"In aproximativ opt sau zece luni se va achita intreaga suma", a declarat purtatorul de cuvant al Primariei, Emil Marius Pascan. La randul sau, Florea a tinut sa mentioneze ca este, de fapt, "o victima a sistemului". "Eu ii inteleg si pe cei de la Curtea de Conturi, ca trebuie sa avem grija de banul public, dar consider ca nu era sarcina mea sa urmaresc aplicarea acelor dispozitii.
Nu e vina mea, ci a sistemului", a spus edilul. El a adaugat ca nu poate decat sa se conformeze hotararilor judecatoresti si sa spere intr-o schimbare a sistemului, astfel incat situatii similare sa nu se mai repete.
Inspectorii Curtii de Conturi a Romaniei il acuza pe primar de nerespectarea unor dispozitii date in urma unui control efectuat in 2003. Amenda initiala a Curtii de Conturi a fost, potrivit legii, echivalentul a cinci salarii nete, insa Tribunalul Mures a redus cuantumul sanctiunii la doar doua salarii, dispozitie mentinuta si de Curtea de Apel Targu-Mures.
In timpul procesului, la Curtea de Apel, procurorul financiar din partea Curtii de Conturi a afirmat ca Florea, cat si secretarul Primariei se fac vinovati de faptul ca nu au urmarit ducerea la indeplinire a masurilor dispuse de inspe