Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Lupta de clasa" - o teorie nepotrivita

Publicat in Jurnalul, marți 12 iulie 2005 ·

Teoria marxista sustinea ca statele care au atins stadiul maxim al dezvoltarii capitaliste urmau sa cunoasca etapa socialismului. Faptul se va datora luptei proletariatului contra burgheziei. Romania interbelica era departe de a fi un stat capitalist dezvoltat. Cu toate acestea, PCdR va prelua conducerea tarii pentru 50 de ani.

O ideologie rupta de realitate

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Romania va fi instaurat un regim comunist. Asa cum prevazusera ganditorii marxisti: Marx, Engels, Lenin. Dar acest fapt nu se realizeaza dupa mecanismele teoriei pe care ei au sustinut-o. Din contra, scenariul transformarii statului roman intr-unul totalitar comunist va fi repetarea, in alte conditii si la alte dimensiuni a scenariului prin care Lenin a ajuns la putere in Uniunea Sovietica. Romania a fost comunizata nu prin vointa ei. Nici pentru ca aici existau conditiile socio-economice in acord cu teoriile lui Marx.

TEORIA MARXISTA. Socialismul, conform "invataturilor" teoreticienilor marxisti, era etapa urmatoare, fireasca, a capitalismului dezvoltat. In aceasta viziune, Romania interbelica trebuia sa fie un stat capitalist dezvoltat. Ce insemna acest lucru? Insemna ca Romania trebuia sa aiba o economie dezvoltata, performanta, in care industria sa aiba cea mai mare contributie la Produsul Intern Brut. Romania trebuia sa fie plina de fabrici si uzine, iar sectorul agricol sa fie secundar in ansamblul economiei.

Din punct de vedere social, muncitorimea (proletariatul) trebuia sa fie si ea majoritara in raport cu celelalte clase sociale. Din permanenta lupta de clasa cu burghezia, proletariatul urma, in aceste conditii, sa iasa invingator. Si, desigur, organizat sub faldurile steagului rosu al Partidului Comunist din Romania, urma sa preia conducerea tarii. PCdR ar fi trebuit, la randul lui, sa fie un partid numeros, puternic si influent, gata ori

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum o ora
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

Bolojan anunță concedieri la Senat și tăierea privilegiilor auto

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%. "Am propus o nouă organigramă, această organigramă a fost

UPDATE - Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, vizat de percheziţii DNA / Bolojan: Instituţiile statului îşi fac datoria şi fiecare cetăţean trebuie să răspundă pentru ceea ce face

News.ro acum o ora
Primarul oraşului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, este vizat miercuri dimineaţă de percheziţii DNA, percheziţii având loc şi la o persoană din conducerea Poliţiei Locale Sinaia şi la un apropiat al lui Vlad Oprea, au declarat surse judiciare. UPDATE -

Borussia Dortmund îl demite pe antrenorul Nuri Sahin

Mediafax acum 15 minute
Borussia Dortmund a anunţat miercuri demiterea antrenorului Nuri Sahin, în urma înfrângerii cu 2-1 în faţa Bolognei în Liga Campionilor. Decizia vine după o serie de patru înfrângeri consecutive în toate competiţiile de la începutul anului 2025.

Various Brands, concept multibrand autohton, noua destinație din Iulius Town Timișoara a pasionaților de sport

Press Alert acum o ora
Iulius Town, una dintre cele mai mari dezvoltări comerciale din România, continuă să își diversifice mixul de magazine, prin noi branduri solicitate de clienți. Zona dedicată sportului din Iulius Mall, care reunește cei mai relevanți retaileri în do

Cristian Popescu Piedone a demisionat din PSD!

Ziua Constanta acum o ora
Cristian Popescu Piedone a demisionat din PSD! Fostul edil a candidat la alegerile parlamentare din 1 Decembrie pe listele PSD Giurgiu pentru un loc de senator Cristian Popescu Piedone a demisionat din Partidul Social Democrat (PSD). După demisia

Preotul Ciprian Mega, oprit de la slujire şi suspendat din funcţia de paroh de către Episcopia Ortodoxă a Oradiei, care îl acuză că a fost „plantat” în BOR de Biserica Ortodoxă Rusă. Alte acuzaţii dure şi reacţia preotului-regizor

News.ro acum 22 minute
Episcopia Ortodoxă a Oradiei l-a oprit de la slujire şi l-a suspendat din funcţia de paroh pe preotul Ciprian Mega, de la Parohia „Sfântul Spiridon”, din Oradea, acuzându-l că a fost „plantat” în Biserica Ortodoxă Română de Biserica Ortodoxă Rusă şi

Netflix scumpește puternic abonamentele în mai multe țări

HotNews acum 14 minute
În unele cazuri, prețurile pentru anumite cresc și cu 10%. Netflix anunţă o nouă scumpire a abonamentelor vândute în Statele Unite, Canada, Argentina şi Portugalia, scrie News.ro. Versiunea cu reclame va costa 8 dolari pe lună, în loc de 7 dolari pe

Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”

Cancan acum 19 minute
Zvonurile despre o posibilă separare între fostul premier Victor Ponta și europarlamentara Daciana Sârbu au devenit subiect de interes în ultimele zile, după ce fostul lider politic a fost observat fără verighetă în timpul unei vizite oficiale în St

Turcia Nouă persoane, inclusiv proprietarul hotelului, reținute după incendiul soldat cu 76 de morți și zeci de răniți

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția turcă a reținut nouă persoane, inclusiv proprietarul hotelului, în legatură cu un incendiu soldat cu 76 de morți și zeci de răniți, produs în stațiunea de schi Kartalkaya din vestul Turciei, a declarat miercuri dimineață ministrul de interne

Vremea

București
acum

mie.

2°/6°
joi

2°/10°
vin.

4°/9°
sâm.

5°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/9°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

5°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/2°
joi

-0°/5°
vin.

3°/5°
sâm.

1°/7°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/9°
vin.

6°/9°
sâm.

3°/9°