Marea Britanie şi Statele Unite au evitat în ultima clipă un uriaş scandal diplomatic, după ce Pentagonul a revenit asupra unui ordin care interzicea celor 12 000 de membri ai forţelor aeriene americane staţionaţi în Anglia să intre în Londra. Ordinul, emis vineri, la o zi după atentatele de la Londra, se adresa tuturor membrilor US Air Force, indiferent dacă aceştia se aflau sau nu în concediu. Decizia comandanţilor militari americani a stârnit furia parlamentarilor britanici, cu atât mai mult cu cât preşedintele SUA, George Bush, a declarat imediat după atentate că “ în aceste ore întunecate, poporul britanic poate fi sigur că poporul american este alături de el”.
Un deputat britanic a afirmat că vestea că cea mai puternică armată din lume este prea speriată pentru a se plimba pe străzile din Londra a reprezentat o victorie simbolică pentru terorişti.
Gestul americanilor a provocat consternare în cercurile politice britanice, în contextul în care Londra a fost cel mai înfocat aliat al SUA în războiul contra terorismului declanşat după 11 septembrie. Ieri, ambasada Statelor Unite la Londra a declarat că ordinul a fost revizuit şi că interdicţia de a intra în capitala Marii Britaniei nu mai este valabilă. Majoritatea militarilor americani din Anglia sunt staţionaţi la bazele aeriene de la Mildenhall şi Lakenheath. (I.B.)
Marea Britanie şi Statele Unite au evitat în ultima clipă un uriaş scandal diplomatic, după ce Pentagonul a revenit asupra unui ordin care interzicea celor 12 000 de membri ai forţelor aeriene americane staţionaţi în Anglia să intre în Londra. Ordinul, emis vineri, la o zi după atentatele de la Londra, se adresa tuturor membrilor US Air Force, indiferent dacă aceştia se aflau sau nu în concediu. Decizia comandanţilor militari americani a stârnit furia parlamentarilor britanici, cu atât mai mult cu cât preşedintele SUA, George Bu