Departe de orice inseamna civilizatie, Berbestiul s-a transformat intr-un pustiu unde stapin a ramas carbunele. Citeva blocuri vechi, o cladire frumoasa si un drum fara gropi alcatuiesc centrul urbei. In spatele lor se ascunde durerea minerilor disponibilizati si a miilor de locuitori care supravietuiesc inchisi in carapacea lor trista. Oamenii se lupta cu foametea, saracia si mizeria. In orasul ramas si fara apa, singurul ajutor sint banii de la primarie. In linistea apasatoare de linga ghetouri se mai aud astazi doar tropaiturile vitelor si rotile carutelor. Unii au ales sa fuga de orasul-mina in urma cu multi ani, iar altii au dezvoltat „mafia“ carbunelui. Orasul de „poza“ este lucratura unor interese politice stinse in urma cu multi ani. Transformat in urbe cu datorii de miliarde, Berbestiul a fost inaugurat la vremea respectiva cu mare fast. Nimic nu se schimbase de fapt. Localitatea ridicata la rangul de oras este reprezentata de 25 de blocuri, cinci sate si 5.600 de suflete. Neajunsurile, care nu pot fi numarate pe degete, au tras inapoi oamenii, care astazi nu mai cred in nimic. Berbestiul traieste practic datorita exploatarii miniere, unde mai muncesc aproape 1.000 de oameni. Satui sa astepte o mina de ajutor si o schimbare, in urma cu mult timp, locuitorii au plecat in strainatate si nu s-au mai intors. Si-au parasit locuintele si au luat cu ei numai strictul necesar. Blocurile au ramas in paragina si au fost devastate, astfel incit, astazi, nu mai au nici usi si nici geamuri. Neavind un motiv sa lupte cu tarie, oamenii traiesc ca la tara si refuza sa se adapteze vremurilor moderne. In fata blocurilor au fost construite cotete si stau „parcate“ carele cu fin trase de boi . Blocurile care alcatuiesc micul centru al orasului nu ofera decit un amarit de acoperis locatarilor. Pentru a fi siguri ca vor trece peste iarna, oamenii au inlocuit boxele pentru muratu