Prin ’92, Partidul Umanist din Romania servea fursecuri la saptamanalele conferinte de presa. Fursecuri albe, fainoase, dupa care nu ramai decat cu o racaiala prafoasa pe esofag.

Peste ani, intariti cu conturile dunarene ale lui Dan Voiculescu, cocotati pe antena, umanistii au schimbat discursul despre „garantarea proprietatii private” – cu care isi croiau drum in politica acum un deceniu – pe cel agresiv-justitiar despre confiscarea averilor ilicite. Au schimbat si numele partidului.

Au inlocuit si fursecurile inecacioase. Pe platouri – piscoturi pentru desele nunti-botezuri politice, stropite cu sampania Puterii. Gustul a ramas la fel de fad.

Formatia lui Dan Voiculescu are toate atributele unei trupe de circari. Un partid pitic, incapabil sa sara vreodata singur stacheta electorala, reuseste, iata, de ani buni sa devina indispensabil pentru construirea piramidei Puterii.

Cu o mobilitate uluitoare, a trecut de la fandarile mici la spagatul total, in care sta cu un picior pe grumazul PSD si cu celalalt pe umarul Aliantei.

Pe unii ii ajuta sa ajunga pana la inaltimea birourilor de sefi ai Camerei si Senatului ori sa-si pastreze prin teritoriu controlul in consiliile judetene. Celorlalti le da satisfactia de a se cocota la rafturile de sus ale camarilor din Palatul Victoria.

Acum, bobarnacul basescian al anticipatelor ar trebui sa-l dea de-a rostogolul, departe de Parlament si de orice carca pe care s-ar putea catara din nou.

Asta ar fi logica din care s-a nascut, inca din primele zile ale lui 2005, ideea noului presedinte de a elimina „solutia imorala PUR” prin organizarea unei chemari premature a alegatorilor la urne.

Complet ilogic insa, mai deunazi, liberalii vorbeau, cu un aer serios, despre varianta absorbirii Partidului Conservator de catre una dintre formatiunile componente