De la Brâncuşi încoace, spiritul naţional a reînviat. Avem un artist care ne reprezintă în lume prin sculpturile sale. Şi este atât de apreciat încât fiecare iubitor şi colecţionar de artă ar vrea să aibă în colecţia lui personală una din lucrările lui.
Domnişoara Pogany, Sărutul, Pasărea Măiastră, Rugăciune, Cap de Copil, Muza adormită sau Prinţesa X sunt doar câteva din ele. Acestea sunt şi lucrările cu care învăţăcelul şi-a depăşit maeştrii. Antoine Mercier şi Auguste Rodin au picat în desuetudine când, în anul 1907, Brâncuşi a plasat sculptura contemporană într-un nou univers. Începând din anul 1913 lucrările sale au fost expuse la Paris, Bucureşti, Londra, München. După 1945 a avut trei expoziţii personale la New York. A participat la alte 57 de expoziţii colective: 23 în Statele Unite, 16 în Franţa, 5 în România şi 13 în Anglia, Canada, Brazilia, Belgia, Olanda, Germania.
Paznicii patrimoniului
Revenim obsesiv la perioada comunistă, în care o mână de oameni ai partidului au făcut ce au vrut cu patrimoniul ţării. Aşa s-a întâmplat şi cu Brâncuşi. Legendele urbane spun că patru securişti cu pretenţii de cunoscători şi protectori ai artelor răspundeau cu capul de integritatea sculpturilor. Şi pentru că în contractul de muncă nu era scris şi “autenticitatea lucrărilor”, au avut grijă să îşi facă treaba bine.
Timp de aproape un deceniu, până prin 1990, celebrele case londoneze de licitaţii Christie’s şi Sothesby, dar cele din Paris, evaluau şi vindeau periodic lucrări semnate Brâncuşi. Dacă se numeau Pasărea Măiastră sau Domnişoara…, preţul ajungea şi la câteva milioane de dolari. Pentru că în acea perioadă au fost vândute originalele, ne întrebăm ce avem noi. Adică, ce lucrări originale semnate Brâncuşi mai există în patrimoniul naţional? Pentru că nu poate fi desemnat cel mai bine vândut sculptor din lume decât sculptorul ale cărui lucrăr
