Una dintre normele literare prea puţin respectate în limba actuală este cea care prevede indicarea datei calendaristice prin forma de feminin a numeralului cardinal doi, respectiv două, precum şi prin compusele sale, douăsprezece şi douăzeci şi două. Ar trebui aşadar să spunem ,sîntem în douăsprezece iulie", ,azi e două august"; în realitate, este aproape generalizată forma de masculin a numeralelor în cauză. O confirmă şi numele curent al localităţii 2 Mai - cu derivatele sale de sezon, doimaişti şi doimaioţi... De fapt, problema se pune mai ales în exprimarea orală, pentru că în scris data este de obicei marcată convenţional, prin cifră - 2, 12, 22 - fără a se face diferenţa de gen gramatical. Redactorii de radio şi televiziune care îşi propun să utilizeze româna cultă se află însă adesea în mare încurcătură: dacă rostesc ,doi septembrie", riscă să fie acuzaţi de ignoranţă şi ,stricare a limbii" de către unii; dacă aleg forma ,două septembrie", aceasta va suna ciudat - în cel mai bun caz preţios şi arhaizant - celei mai mari părţi din public. Noua ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005) decide în favoarea uzului, considerînd admisibile formele de masculin: ,se acceptă şi formele de masculin în indicarea datei: doi / doisprezece / douăzeci şi doi mai" (p. XCII).

Preferinţa clară a vorbitorilor pentru forma de masculin este de fapt justificată din punct de vedere lingvistic. Formele diferite de gen - unu / una, doi/ două şi compusele lor - sînt la numeral o excepţie, marea majoritate a numeralelor avînd forme unice, nediferenţiate (trei, patru...). Numeralul cardinal cu forme specifice în funcţie de gen se acordă cu un substantiv atunci cînd are valoare adjectivală - două fete / doi băieţi - sau cînd preia din context genul unui substantiv: ,Au venit două." Nu există însă motive pentru a alege femininul atunci când nu