Timp de 200 de ani, huila a fost painea aninenilor localnici si venetici. La inmormantarea victimelor celei mai mari catastrofe miniere din Romania, din 1920, le-a fost coliva. Astazi, carbunele este blestemul Aninei.
O mana de austrieci, de meserie taietori de lemne, sunt cei care incep sa scrie prima fila a istoriei orasului Anina, datata 24 iunie 1773. Micuta colonie, stabilita in zona in care se afla azi Steierdorf - partea veche a orasului, s-a ocupat doar cu defrisatul padurilor si producerea de mangal pana in 1790, atunci cand in zona au fost descoperite importante resurse de huila. Inevitabil, asezarea a crescut, prin aparitia "particularilor" care au concesionat loturile bogate in carbune. "Initial, austriecii nu au fost interesati de huila. Apoi, o data cu aparitia si folosirea pe scara tot mai larga a motoarelor cu abur, stapanii si-au dat seama ce comoara au in Muntii Aninei", povesteste despre inceputurile mineritului in zona Cristian Mosoroceanu, autor al monografiei localitatii.
ACARUL PAUN. Bazele adevaratei exploatari sunt puse abia dupa 1820, cand sunt sapate mai multe puturi si este creata infrastructura necesara, care culmineaza cu construirea caii ferate care leaga Anina de Oravita. In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea carbunele era exploatat in ritm alert. Aparitia Uzinei de Fier de la Resita face din fosta asezare a taietorilor de lemne un oras monoindustrial, a carui paine se numeste huila. 1920 ramane in amintirea aninenilor un an negru, al celui mai mare accident inregistrat in istoria mineritului romanesc.
Explozia partiala a unui depozit de dinamita improvizat intr-o galerie face sa moara pe loc 182 de mineri, numarul de victime identificate ulterior ridicandu-se la 215. "Noroc ca dinamita, de productie sovietica, era de foarte proasta calitate. Din cele doua tone de explozibil, au sarit in aer doar cateva zec
