Romanul, încotro?

Încotro se îndreaptă romanul la început de nou deceniu, secol, mileniu? După ce, timp de 100 de ani, a parcurs toate vîrstele şi experimentele, de la saga la realism magic, de la autobiografism la spiritul ludic sau livresc? Explorează tărâmuri vecine şi absoarbe din seva lor (istorie, filosofie şi psihologie), se îndreaptă spre ţinuturi greu accesibile (matematică, fizică sau biologie), spre celelalte arte (pictură, muzică, arhitectură), dar şi spre jocuri (şah şi go, scrimă şi bridge), intrat fiind în era computerului cu scrierile fără egal ale unui Milorad Pavic?

Iată că din spaţiul cultural american vine un roman care arată că se întîmplă atîtea cu bătrînul roman în aceşti ani: Middlesex de Jeffrey Eugenides (Polirom, Iaşi, 2005, traducere şi note de Alexandra Coliban-Petre), distins cu Premiul Pulitzer în 2003 şi însoţit de entuziasmul criticilor şi al scriitorilor. Un roman devastator în totalitatea lui, atacînd cele mai sensibile teme şi folosind un arsenal narativ, cu putere de cuprindere în spaţiu şi timp absolut impresionantă, şi care se citeşte pe nerăsuflate, în ciuda ori tocmai datorită rafinamentului şi bogăţiei de construcţie.

Reînvie saga unei familii: o pereche de greci părăseşte Smirna şi ajunge în America şi aici începe marea aventura a familiei, urmărită în legăturile ei cu ,visul american", dar mai întâi cu mica lume a grecilor care-şi duc cu ei patria peste ocean. Trei generaţii se nasc şi trăiesc în paginile cărţii, cu istorii personale ieşite din comun, cu atîta densitate a vieţii încît cititorul regăseşte nu atît ,comedia grecească" (în sens balzacian, dacă nu chiar dantesc), cît suflul eposului homeric. De altfel, trimiterile homerice se strecoară la toate palierile cărţii, de la parafraza invocaţiei către muză pînă la parodia subtilă ori îngroşată a marilor scene.