Expoziţia pictorului Dumitru Ivan de la Bucureşti, Galeria Artis, şi Cluj, Muzeul de Artă, şi expoziţia Nudul, Galeria Lima, proprietate a soţilor Dana şi Viorel Bucuraş, din Timişoara, deşi, la prima vedere, sînt foarte diferite, au, în esenţă, ceva în comun. Mai întîi, ambele sînt expoziţii de recuperare, prima - a unui artist ieşit de peste douăzeci de ani din orizontul artei româneşti, cea de-a doua - a unui gen, nudul, cu o mare carieră istorică, în general, şi interbelică, în particular, pe cît de spectaculos, pe atît de dificil. În al doilea rînd, ceea ce le uneşte este reperul lor absolut, şi anume feminitatea, în cazul lui Dumitru Ivan una spectrală, evanescentă, sursă primă a unei desfăşurări ulterioare baroce, în cazul Nudului - un model nemijlocit, pretext irezistibil pentru arhitecturi plastice pe măsură.

O artă a contrariilor

Dumitru Ivan s-a născut în anul 1938, la Timişoara. Îşi începe studiile artistice la Cluj, cu Petru Feher, şi le continuă la Bucureşti cu Petre Dumitrescu şi Florin Mitroi. Biologic, dar şi ca opţiune estetică, el aparţine generaţiei lui Horia Bernea, aşa cum se prefigura ea în deceniile şapte-opt ale secolului trecut.

Analizată ca experienţă individuală strictă, aşa cum şi este, în esenţă, orice exprimare artistică, pictura lui Dumitru Ivan întruneşte, simultan, trei caracteristici fundamentale care o scot de sub dependenţa strictă a limbajului. Mai întîi, ea reprezintă simptomul unei spaime de vid şi, simultan, expresia unei continue stări jubilatorii. Indiferent dacă este vorba de lucrări mai vechi sau mai recente, lupta cu spaţiul, cu suprafaţa albă a pînzei, dar şi bucuria de a triumfa prin culoare şi de a clama supremaţia prin formă sunt prezente în aceeaşi măsură şi se manifestă la fel de puternic.

În al doilea rînd, în cîmpul fragil al culorii, oricît ar părea