Venerabile locuri, acestea ale Oravitei. Totul in asezarea de sorginte austriaca tine de pionierat. Cel mai vechi teatru din Romania, cea mai veche fabrica de bere si intaia asociatiune sportiva. Prima cale ferata din spatiul romanesc isi intinde sinele pe acest capat de tara, in aval si amonte de (evident) cea mai veche gara si este functionala din indepartatul an 1854.
Oravita a devenit, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, epicentrul unei regiuni, Banatul Montan, din care Viena exploata lemn, aur si carbune, toate de o calitate rar intalnita in intregul imperiu. Existau, aici, o turnatorie, o rafinarie de petrol, o fabrica de ciment.
Ca atare, se impunea elaborarea unei infrastructuri moderne, cel putin pentru a asigura transportul materiei prime pana la Dunare, de unde transferul spre capitala chezaro-craiasca urma sa se realizeze pe Dunare.
In 1854 se punea in functiune un prim tronson, care lega Oravita de Bazias si care parasea, in satul Iam, actualul teritoriu al Romaniei, pentru a reveni chiar in punctul de intrare a Dunarii. Ulterior, in 1860, austriecii au decis sa prelungeasca linia pana la Anina.
Constructia acestui din urma tronson, pe care responsabilii cailor ferate romane il numesc, astazi, "opera de arta", a inceput de la ambele capete.
Pe o lungime de 33 de kilometri parcursi, in marea lor parte, prin munte, cu o diferenta de nivel de 330 de metri intre cele doua puncte terminus, StEG-ul (corporatia feroviara imperiala) a construit, cheltuind, timp de patru ani, cinci milioane de florini (echivalentul a circa sase bugete chezaro-craiesti), 14 tuneluri si noua viaducte.
Proiectantii, italieni (ca si constructorii), au gresit insa calculele, astfel ca sinele venite de la Oravita au poposit la cateva zeci de metri distanta fata de cele aduse de la Anina. Conform legendei, seful echipei s-ar fi sin
