Începând din 1948, în materie de creaţie literară, nu se mai lasă aproape nimic la voia întâmplării. Autorităţile comuniste iau toate măsurile necesare pentru transformarea literaturii în instrument de propagandă. Interzic cărţile dinainte de război care nu le convin din punct de vedere ideologic, falsifică, prin ediţii şi comentarii tendenţioase, scrierile unor clasici de care nu pot face abstracţie, prezentându-le ca anticipări ale literaturii realist-socialiste, contrafac, prin metode similare, folclorul, căruia îi adaugă un ,folclor nou", confecţionat de activiştii culturali, îi arestează sau interzic pe scriitorii susceptibili de o atitudine nonconformistă. Se trece apoi - tot sub conducerea lor - la producţia propriu-zisă de literatură propagandistică.

Pregătirea, organizarea şi supravegherea procesului de producţie din domeniul literaturii au, în mod inadecvat, ca model activitatea industrială (din cauza lipsei de cultură a celor mai mulţi dintre conducătorii comunişti, dar şi ca expresie a unei anumite emfaze a ,spiritului muncitoresc", de care acum toată lumea trebuie să facă paradă, purtând, de pildă, şapcă în loc de pălărie). Se importă de la sovietici tehnologie (doctrina ,realismului socialist") pentru fabricarea noii literaturii, se califică, în şcoli sau la locul de muncă, lucrătorii necesari, se pun în circulaţie broşuri cu instrucţiuni de utilizare a noii metode de creaţie, se întocmesc planuri de producţie (care trebuie, bineînţeles, depăşite), se organizează schimburi de experienţă şi şedinţe de analiză a muncii, se atribuie premii fruntaşilor în întrecerea socialistă (căci competiţia din spaţiul creaţiei literare aceasta devine, o întrecere socialistă, arbitrată de partid), sunt sancţionate exemplar, prin admonestări publice sau concedieri, abaterile de la disciplina muncii.

În stilul autoritarist şi lipsit de priză