Dar, unde mergi, fără de mine n-ai să poţi face nimica." De cîte ori n-am auzit, nu ni s-a citit, n-am citit, n-am invocat aceste vorbe. Ceea ce tindeam să cred că este doar misterul poveştii, am înţeles, cu maturizarea, că este tîlcul vieţii. Într-adevăr, nimic nu prea poţi să faci fără însoţitori. Fără iniţiere, fără asumarea experienţei pe cont propriu. Însoţitorii pot deveni, la un moment dat, datorită acestei calităţi, personaje fabuloase şi în existenţă. în realitatea cea mai pură, concretă şi palpabilă. Ca şi întîlnirile semnificative. Construcţia formidabilă a poveştilor are multiple trepte de receptare. Pe măsură ce urci scara. Textele se desfac altfel în copilărie sau în adolescenţă, altfel la maturitate şi cu totul modificate atunci cînd le citeşti celor mici, încercînd, de fapt, contaminat de ipocrizii, să te prefaci că nu ştii ceea ce ai descoperit între timp. Există coduri pentru momente, pentru experienţe diferite. Există nivele de inocenţă care înscriu poveştile pe traiecte pe care accentele se transformă, îşi nuanţează prezenţa. Cheia descifrării îşi schimbă, şi ea, alcătuirea. Nu cred că se poate vorbi despre o vîrstă care să se definească în absenţa poveştilor. Ar fi atît de trist, de sec, de artificial. Pilduitoare, populînd tărîmuri în care proiecţiile noastre, ale subconştientului, înfloresc şi zburdă în voie, basmele şi poveştile de toate felurile ne însoţesc traiectul cotidian, diurn şi nocturn. Ne pun la adăpost, într-un fel, de agresiuni. Ne învaţă, chiar şi în cod, cum să căutăm soluţii, cum să zărim dincolo de obstacole năucitoare că viaţa este un dar divin, că nu te poţi opri din aventura căutării frumosului. Indiferent cît ar părea de greu, de istovitor, de nesfîrşit deşertul. Apelul la poveste este apelul la îndemnul se poate!. Circuitul acestui miracol este drumul în cerc. Adică, în orice punct, poţi tălmăci altfel. Poţi medita, p