Nici-o amintire nu plăteşte cerneala cheltuită pentru a i se acorda relief", scrie, mi se pare, într-o ,parenteză" Tudor Arghezi. Aş adăuga: cu excepţia amintirilor transferate cu succes din prozastic în poezie, în transcendental, în ficţiune. Dar acestea nu mai sunt amintiri în sensul propriu, arghezian, al cuvântului din ,parenteza" citată, ci literatură. Nu întotdeauna. Uneori, pe sub cuvinte şi pe sub încrengăturile lor, se străvede, totuşi, ca prin ,fumegoasele oglinzi" ale ,lacului bolnav de mii de ani", năluca amintirii pe care ai vrut s-o evoci fără să se cunoască. Şi mai sunt şi amintirile pe care ai sentimentul că nu se cuvine, datorită caracterului lor preponderent documentar, să le consideri strict subiective, lipsindu-i, prin nedivulgarea lor, pe alţii, de o seamă de informaţii ce le pot fi acestora alţii, cândva, utile, fie şi numai pentru a nuanţa cu o nouă îndoială obişnuitele ipoteze de pe parcursul cercetărilor filologice. Din categoria acestor amintiri face parte şi ultimul proiect al ediţiei scrierilor lui Tudor Arghezi, proiect definitivat, împreună cu poetul, în februarie 1967 şi anexat contractului încheiat cu Editura pentru Literatură la 1 martie 1967, menţionat în articolul Cum se fură o ediţie (vezi România literară, an. XXXCII, nr. 31, din 11-17 august 2004, pp. 16-17).

Pentru că mi-a ajuns la urechi zvonul că nişte cineva - profitând de apariţia recentă a bibliografiei argheziene alcătuită de d-l Vatamaniuc, de posesia unor manuscrise olografe ale scriitorului şi a unor dactilograme conţinând texte argheziene cu modificări scrise de mine, dar dictate de scriitor - s-ar fi pornit să pregătească o ediţie de opere complete ne varietur ale autorului Cuvintelor potrivite, cu comentarii critice şi cu variante (poetul mi-a propus să le numesc ,varietăţi", în ediţia de ,opere complete" despre care am vorbit de mai multe ori împre