Hotărît lucru, Dumitru Sechelariu nu era potrivit pentru rolul de magul local. Chiar dacă a fost ani de zile cel mai puternic om din judeţul Bacău şi părea destinat carierei de primar pe viaţă, omul n-avea stofă pentru aşa ceva. Cu atitudinea lui de jupîn al oraşului şi cu gesticulaţia de magnat pornit de jos, Sechelariu devenise un personaj. Era imposibil să-l ignori. La începuturile sale părea pitoresc şi avea în Bacău o popularitate reală.

Persoane în al căror discernămînt am încredere mi-l descriau ca pe un tip abil şi norocos în afaceri, cu reputaţie meritată de gospodar tenace. Slăbiciunea lui pentru fotbal îl făcea cu atît mai simpatic , iar anumite gesturi de sprijinitor magnanim al culturii locale, fără să pretindă ode la schimb i-a adus preţuirea multor scriitori care îl descriau ca pe un tip inimos. Nu încerca să pară cult, părea imun la temenele şi îi plăcea în continuare vechiul apelativ "Seche".

Multora li se părea personificarea locală a reuşitei relativ oneste şi un om căruia nu i se suise succesul la cap ca spirocheta. În timp ce primii noştri milionari de carton se prăbuşeau, care la Slobozia, care la Bucureşti, Steaua lui Seche urca liniştită şi neameninţată de vreo coliziune...

Din cîte se spunea prin Bacău, Sechelariu începuse cu nişte jocuri mecanice, din cele în care bagi o fisă, tragi de manetă şi speri să capeţi mai multe. Omul s-a extins, cum s-a priceput, fără să bată la ochi şi a izbutit să nu-şi facă nume rău în oraş, cum i s-a întîmplat lui Corneliu Iacobov, alt magnat al judeţului Bacău.

Cred că, la început, Sechelariu şi-a meritat reputaţia care l-a ajutat să devină şi apoi să fie reales primar al Bacăului. Metamorfoza lui a început cînd în oraş s-a înmulţit numărul celor care îi spuneau "Domnul Sechelariu" deferenţă tot mai slugoasă, într-un cor care i-a sunat bine tînărulu