CEDO a prezentat nota finală în cazul Hădăreni
Marin Sandu atentează în continuare la buzunarele noastre. Calitatea îndoielnică a actelor de cercetare şi urmărire penală întocmite de procurorul care a fost uns acum câţiva ani şef al PNA Târgu Mureş este amendată din nou de magistraţii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceştia s-au pronunţat în dosarul “Hădăreni” marţi seara şi au obligat statul la plata unor sume impresionante către şapte romi de la Hădăreni care au dat statul român în judecată.
Condamnarea în dosarul Hădăreni de marţi survine după ce acum o săptămână aceeaşi instanţă publica stingerea pe cale amiabilă a procesului dintre alţi 18 romi de la Hădăreni care au acceptat sumele avansate de guvernul de la Bucureşti, în valoare totală de 262 de mii de euro. Marţi seara, CEDO a hotărât că cei 7 romi care au continuat procesul trebuie să primească 238.000 de euro de la statul român, după ce în prealabil a admis cinci din cele şase capete de acuzare formulate în plângerile acestora.
Decizia Curţii se referă la Iulius Moldovan, Melenuţa Moldovan, Maria Moldovan, Otilia Rostaş, Petru (Gruia) Lăcătuş, Maria Floarea Zoltan şi Petru (Dâgăla) Lăcătuş. Sumele primite de aceştia sunt cuprinse între 11.000 de euro şi 95.000 de euro. Astfel, Iulius Moldovan va primi 60.000 de euro, Melenuţa Moldovan – 13.000 de euro, Maria Moldovan – 11.000 de euro, Otilia Rostaş -15.000 de euro, Petru Dâgăla Lăcătuş – 27.000 de euro, Petru Gruia Lăcătuş – 17.000 de euro, iar Maria Florea Zoltan, care a rămas fără soţ şi doi fraţi în evenimentele din septembrie 2003 de la Hădăreni, va primi 95.000 de euro.
Curtea de la Strasbourg reţine în hotărâre că în septembrie 1993 toţi locuiau în Hădăreni, unde au avut loc violenţe între comunitatea romilor şi restul sătenilor. Curtea Europeană a stabilit că reprezentanţi ai poliţiei au participat la incendiere