Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Defect de vorbire (de Traian Ungureanu)

Publicat in HotNews, joi 14 iulie 2005 ·

Ce se intampla? Habar nu aveam. Primul ministru si presedintele faceau turul incurcaturii pe care au mesterit-o, incet-incet, din victoria de asta-iarna. E competitia gresita, pe tema gresita. Acest concurs nu avea nici un invingator, dar risca sa desemneze doi invinsi si cu societatea romaneasca trei.

Tariceanu si Basescu n-ar fi ridicat nici un trofeu la capatul straduintei lor de a-si sarbatori diferentele si de a-si nesocoti datoria comuna. Societatea romaneasca va afla, in schimb, ca trebuie sa traiasca fara speranta schimbarii, inundata de revarsarea PSD, in toate institutiile ei importante. Spre deosebire de apele care spala periodic judetele tarii, puhoaiele pesediste nu pleaca singure.

E nevoie de o pompa si de doi ingineri. Avem: doi ingineri care se contrazic cu planul in mana, o pompa cu sigiliul neatins si ditamai puterea de stat PSD, in statul pe care Alianta D.A. il conduce, dar nu il guverneaza.

Spectacolul nu e nou, caci bolile de mentalitate nu au premiera, ci doar bisuri. Cu alte cuvinte, ne aflam acolo unde am mai fost: in plina incapacitate de exercitare a impulsului democratic. Elanul acumulat de Conventia Democrata in 1996 s-a risipit de indata ce a fost pus in situatia de a-si respecta directia si obiectivele.

In loc sa provoace o criza definitiva in interiorul aparatului pe care se sprijina grupul Iliescu, regimul anilor 1996-2000 s-a grabit sa intre in criza el insusi. Acum, energia populara care a adus la putere un program anti-PSD risca sa se piarda din aceleasi motive. Presedintele si primul ministru au ezitat, s-au gandit si razgandit in loc sa apese pe buton.

Pe scena ar fi ramas, cu meterezele intacte, sistemul de stat in care grupul Iliescu a fixat Romania, dincolo de alegeri si schimbari de regim: serviciile secrete, reteaua de banci, aliantele ad-hoc la votul parlamentar si

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început procesul de renumărare a voturilor – FOTO

News.ro acum o ora
Procesul de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale a început în judeţul Maramureş, iar în alte judeţe se fac pregătiri. Prefectura Maramureş anunţă, joi seară, că a început procesul de renumarare a voturilor, conform CCR

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 2 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

News.ro acum 54 minute
Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui

Bărbat condamnat la 10 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de minori, la Suceava, prins în judeţul Timiş

News.ro acum o ora
Un bărbat de 41 de ani, care a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 10 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de minori, a fost depistat de poliţişti în judeţul Timiş, la Lugoj. El a fost dus la Penitenciarul Timişoara. ”În cursul

POLITICO: Bruxelles-ul va media între TikTok şi România, în timp ce disputa electorală ia amploare

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune cu autorităţile române şi TikTok, după ce autorităţile de reglementare de la Bucureşti au ameninţat cu suspendarea platformei de social media din cauza rolului său în victoria unui candidat antisist

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 3 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

Putin vine cu noi amenințări: Rusia va folosi toate armele de care dispune dacă Ucraina va primi arme nucleare

HotNews acum 4 ore
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va folosi toate armele pe care le are la dispoziție împotriva Ucrainei dacă Kievul ar primi arme nucleare, relatează Reuters. The New York Times a scris săptămâna trecută că unii oficiali occidenta

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°