Mircea CARTARESCU
Jurnal II. 1997-2003
Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, 440 p.
2 iulie. Citesc Mircea Cartarescu, Jurnal II. Inaintez greu in paginile stufoase. Nu-mi place. Mi se pare ceva caznit, facut, o constructie cu arhitectura ratata. Dar am citit pina acum mult prea putin ca sa ma pot pronunta. Incerc sa ma curat de tot ce a mai aparut pina acum despre Jurnal. Ca si la primul volum, reactiile sint controversate. Receptare diversa si diferita, extrema chiar. Lecturi inadecvate sau un Jurnal fara miza? Trebuie sa scap de toata critica mult prea contextualizata si exagerat de socio-. Jurnalul e, pe de o parte, prea mult tratat ca exhibare a omului Mircea Cartarescu – desi e limpede ca a fost un risc asumat, prin publicarea unui jurnal antum –, iar la extrema cealalta, ca o carte pentru fani, pentru cei drogati cu poezie si proza marca Mircea Cartarescu, pentru cei care-l iubesc neconditionat pe autor. Sa scap de contaminari. Sa fac abstractie de contextul literar, de parti pris-uri, de experientele mele personale, de celelalte comentarii pe marginea jurnalului. Trebuie: 1. Sa rasfoiesc Jurnal I. 2. Sa revad insemnarile de acolo. 3. Sa recitesc articolul meu despre Jurnal I. 4. Sa am rabdare cu Jurnal II.
- Fizionomii pliante
3 iulie. Am parcurs ceva pagini din Jurnal. Inca nu inteleg: care-i miza lui? Imi da senzatia de puzzle: fragmente ale unei imagini pe care, cu cit incerci sa o recompui, cu atit ea refuza sa se inchege, sa devina un intreg.
Reiau primul Jurnal. Il rasfoiesc si gasesc o gramada de insemnari pe el. L-am citit poate cu mai mult interes: sau se potrivea unui Mircea de atunci sau, pur si simplu, am avut curiozitatea si prospetimea lecturii. Este oricum un jurnal de scriitor, singura miza este a scriitorului care traieste in/pentru scris. Nu poti avea o lectura adecvata la specie. Este un jurna
