In decembrie 2003, banca centrala isi facuse un adevarat titlu de glorie din faptul ca n-a pus frana brusca creditarii prin majorarea rezervelor minime obligatorii, dupa cum ceruse FMI. Oficialii BNR mai spuneau atunci ca au incredere in puterea de raspuns a economiei la majorarea cererii interne si ca Guvernul va apela la parghii structurale pentru limitarea deficitului.

La un an si jumatate de la acele declaratii, nu se mai pomeneste nimic nici de reactia asteptata a economiei la plusul de cerere, nici de rezultatul masurilor guvernamentale – probabil fiindca nimeni nu crede la nesfarsit in Mos Craciun. Se vede doar un deficit extern care creste, tot creste – de la 6% din PIB in 2003 la 7,5 in 2004 si la 7,75% in 2005, nivel dublu fata de 2002.

Asa ca se procedeaza iarasi la majorarea "garantiilor" depuse de banci la BNR – rezervele minime obligatorii –, dar pe tacute, ca poate n-a uitat toata lumea vestile bune de acum un an si jumatate.

Iar cand nu se mareste rata rezervelor obligatorii in valuta, de la 25 la 30%, se majoreaza baza de cuprindere: "Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat extinderea graduala a aplicarii ratei rezervelor minime obligatorii de 30% asupra tuturor pasivelor in valuta cu scadenta mai mare de doi ani".

Circuitul este clar. In ultimul comunicat FMI scria ca "eforturile pentru intarirea politicii fiscale trebuie insotite de masuri pentru temperarea expansiunii creditului, in special a creditului in valuta, care a inregistrat o crestere cu peste 60 de procente".

Si nici n-a cantat cocosul de trei ori, ca ministrul Finantelor a discutat de majorarea TVA de la 19 la 22% in 2006, iar BNR a trecut la descurajarea creditelor in valuta.

Totusi, cum se impaca aceasta abordare monetar-fiscala cu declaratia mai veche a guvernatorului Isarescu: "Daca n-