In toata valva politica iscata de demisia primului-ministru, doar doua lucruri sunt clare: ca Alianta se pregateste de alegeri si ca PSD nu le vrea. O logica politica elementara ar cere ca principalul partid de opozitie, care se lauda ca este cel mai mare partid al tarii, sa profite de ocazia ce i se ofera de a reveni la putere. In mod paradoxal, acest lucru nu se intampla.
De o saptamana incoace, PSD scoate fum pe nari si se tavaleste pe jos de grija patriei ca sa-si mascheze cat de cat teama de o noua confruntare cu electoratul.
Auzim ca PSD nu se va preta la un „circ parlamentar”, desi Constitutia pese-ista este cea care a facut imposibila dizolvarea parlamentului in mod simplu si firesc. Intrebati daca vor vota un guvern al Aliantei ca sa blocheze anticipatele, liderii partidului dau din colt in colt si nu stiu sa raspunda. Ni se spune apoi ca PSD doreste un guvern de uniune nationala care „sa scoata tara din criza”.
Cat de rupt de realitate trebuie oare sa fii ca sa-ti imaginezi ca Traian Basescu il va desemna pe Adrian Nastase sau pe Mircea Geoana ca prim-ministru? Alta tema a PSD-ului este compatimirea lui Calin Popescu-Tariceanu, prezentat ca victima a lui Traian Basescu. Doar-doar se va scinda PNL sau va intra in conflict cu PD.
Este limpede ca lumina zilei ca PSD se teme de alegeri si ar face orice ca sa le evite. Partidul are o problema de nerezolvat chiar la varful ierarhiei: dupa congresul din aprilie a intrat intr-o criza de conducere si de autoritate. Daca delegatii la congres au avut poate dreptate sa-l inlature pe Ion Iliescu, alegerea lui Mircea Geoana s-a dovedit neinspirata.
Ca diplomat si ministru de externe, imaginea sa era excelenta. Intrat insa in arena cu lei a politicii interne dambovitene, se dovedeste un politician cu gura mare, dar lipsit de idei si de viziune. Masca omului de lu
