- Editorial - nr. 138 / 15 Iulie, 2005 Stilul Basescu", inconfundabil, sub toate aspectele, nu se dezminte! " Dupa o tacere de cateva zile, dand de inteles ca el s-ar fi razgandit in privinta alegerilor anticipate, atat de trambitate de el, ceea ce inseamna o clara sacrificare a premierului Tariceanu, care ar trebui sa accepte umilirea revenirii asupra deciziei luate, a dovedit, din nou, ca el nu are nici mama, nici tata. Ca este in stare, daca este nevoie, sa treaca si peste cadavrele tovarasilor de odinioara, din Coalitia PNL-PD, aflati azi la guvernare! Aceasta-i impresia lasata de presedintele Traian Basescu, marti-seara, dupa intalnirea de la Cotroceni, cu presedintii Camerei Deputatilor si Senatului, cu sefii grupurilor parlamentare, cu membrii Curtii Constitutionale, la care a participat si premierul Calin Popescu Tariceanu. Dupa sapte luni de zile, trecute de la inscaunarea sa in jiltul de la Cotroceni, timp in care rar si-a onorat mandatul de adevarat mediator, prevazut de Constitutie, cautand sa gaseasca o "formula de compromis", presedintele Traian Basescu a adoptat una dintre cele mai incalificabile "strategii prezidentiale", indreptata, de fapt, chiar impotriva Guvernului Tariceanu, care, cu cateva zile in urma, si-a anuntat retragerea cu coada intre picioare, ca un caine batut, si a Coalitiei PNL-PD-UDMR-PUR (PC). Intr-o formulare smechereasca, dand apa la moara PSD, el afirma, marti-seara, ca hotararile Curtii Constitutionale nu pot face obiectul medierii politice. El isi incheia afirmatia, clamand: "Ca sef al statului nu voi trece niciodata peste formularile Curtii Constitutionale!". Or, premierul Tariceanu dorea ca legea sa fie readusa si sa treaca prin Parlament in forma initiala! Prin aceasta miscare vicleana pe tabla sahului politicii romanesti se facea jocul PSD, tocmai intr-o situatie in care Tariceanu se astepta la o "solutie negociata la ni