Actorii sunt vii si-s pe scena. Statuile sunt in muzee si n-au viata. Ne-am obisnuit ca actorii Teatrului Masca sa sparga clisee. In ciclul de spectacole "Orasul de sub oras", Teatrul Masca are in repertoriu spectacolele "Fior dâamor in Bucuresci" si "Statuile", pe care le vedem prin statiile de metrou, parcuri sau la prezentari de moda.
Ce spatii mai neconventionale vreti? Sunt doua show-uri cu statui vii. Cel putin, acesta-i primul soc. Actorii sunt parca de bronz (in "Fior dâamor...") si acoperiti cu cenusa vulcanica, in "Statuile". Nu respira, nu se misca, nu vorbesc. Abia dupa ce ochii copiilor s-au rotunjit de uimire, iar adultii s-au plictisit sa nu gaseasca raspunsuri satisfacatoare la intrebarile odraslelor, statuile incep sa se miste, una cate una. Parca invie din morti. Au relanti, statuile din vechiul Pompei, orasul ingropat in lava, sugereaza ca au fost odata fiinte vii. Cand Vezuviul a erupt, gladiatorii se luptau, indragostitii suspinau unul dupa altul, Caesar se-mpauna cu propria-i glorie...
Lava si cenusa i-a acoperit aproape instantaneu. Un crampei de viata romana, surprinsa dupa 2000 de ani in zeci de minute. "Audi, cerne, taci!", adica "Asculta, priveste si taci!" este moto-ul acestui spectacol tulburator, despre ce suntem si ce-am putea deveni. O civilizatie infloritoare a pierit, aparent fara motive logice, in doar trei ore...
Si tot in acelasi registru, parfumul inceputului de veac al XX-lea imbie simturile spectatorilor de ocazie, pe muzica lui Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez sau Zavaidoc. Precupete, negustori, betivi, cucoane simandicoase, politai... Personajele par atat de reale... Doar moda s-a schimbat. Bronzul care acopera fetele se scoate usor, cu demachiant. Mastile nu. Spectacolul de "living statues" nu-i decat o invitatie de a privi inapoi cu... duiosie. Actorii sunt vii si-s pe scena. Statuile sunt in
