Sunt foarte la moda codurile, mai exact, cartile scrise in jurul unui cod. Ca de exemplu, marele succes de librarie, dar si de public, "Codul lui da Vinci". Sunt foarte la moda codurile, mai exact, cartile scrise in jurul unui cod. Ca de exemplu, marele succes de librarie, dar si de public, "Codul lui da Vinci", izvor inca nesecat de imitatii, de explicatii fanteziste, de incercari de a profita de pe urma unui subiect neasteptat de popular, nu neaparat reusite, o carte foarte laudata in presa, "Regula de patru", s-a dovedit a fi un esec. Evident subiectul a mai fost abordat de la Edgar Allan Poe (Scarabeul de aur) la Neil Stephenson (Cryptonomicon), de postmoderni ca Thomas Pynchon (Curcubeul gravitatiei) fara a uita autori minori dar agreabili, precum Thea von Harbou (Spionii).
Daca Dan Brown, autorul lui da Vinci, reuseste sa efectueze un delicat masaj al ego-ului unui cititor cat de cat informat, dandu-i acestuia sentimentul de apartenenta la un club foarte exclusiv, altii, ca Ian Caldwell si Dustin Thomason (Regula de patru) combina descrierea vietii dintr-o universitate de prestigiu (traditii inventate, interdictii relativ usor de incalcat, iubiri adolescentine cu sau fara perspective de viitor, lupta pentru un scaun academic de genul "Publica sau pieri...") cu incercarea de a stimula iubirea pentru cultura clasica, pentru cartile rare si vechi. Lucru usor de inteles pentru unul ca mine, candva client serios al Bibliotecii Academiei (inclusiv documentarea "speciala" !), musteriu dar si prieten al anticarilor, trimis in ultimii mei ani in tara la Institutul de Igiena si Sanatate Publica unde biblioteca era plina de incunabule, de editii princeps, de raritati, toate practic necunoscute.
Apar in fictiunile moderne meserii cu totul noi, cum ar fi cea de simbologist, specialist in descifrarea si interpretarea simbolurilor, se construiesc finaluri va
