Un cal murg rasarind din aburii ploii in trap marunt pe loc, inainte si inapoi, ca la marea scoala de dresaj din Viena.
In jurul lui, verdele catorva metri de iarba innamolita; pe urma, din toate partile, se iveste desertul apelor mortii, coplesitor, ca si cum ar acoperi toata planeta si ar mai fi ramas doar calutul asta ca ultima amintire despre om.
Numai in marile filme ale lumii, in Tarkovski, in Kurosawa sau Wajda, se poate vedea o asemenea imagine capabila sa inchida singuratatea nenorocirii unei tari in fotograme pe secunda.
Ea a fost decupata in marea Bacaului nu numai cu un extraordinar profesionalism, ci si cu caldura umana, cu simt al durerii si milei, de reporterii si realizatorii stirilor Pro Tv.
Aceeasi supermeserie protevista la cald a nascut alte si alte secvente aeriene de care CNN ar fi fost mandru: zeci de oameni stransi pachet in balconul cu colonite al unei vile tiganesti sau de proaspat imbogatit, monument al hotiei si prostului gust ajuns arca a salvarii pentru amarati, o biserica
pe cale sa devina biserica nevazuta a lui Iisus, ca se mai vede din ea doar clopotnita, un sinistrat singuratic alergand deznadajduit pe coama unei case cu mainile fluturand catre cer, jandarmi zburand peste ape cu batrane in brate ca in nuntile aeriene ale lui Kusturica.
Ziarele, cu mijloace fatalmente limitate, in astfel de momente, fata de televiziuni, au reusit si ele sa prinda in fotografii memorabile realitatea prapadului: o cruce de piatra cu tricolor in mijlocul apelor („Libertatea”),
o multime de tarani, soldati, femei, copii, adunati cu boccele si carute la marginea apei nesfarsite ca poporul lui Israel la tarmul Marii Rosii asteptand mana lui Dumnezeu sa despice valurile („Adevarul”),
o taranca cu receptorul la ureche intr-o cabina telefonica plutitoare sub titlul „A
