Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inundatiile pun bete in roate examenului de titularizare

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 iulie 2005 ·

oficialii din invatamint se asteapta la o prezenta slaba la examenul de luni Inundatiile care s-au abatut asupra majoritatii comunelor vrincene afecteaza examenul de titularizare, care se va desfasura luni. Oficialii din invatamint se tem ca prezenta la concurs va fi foarte slaba, in conditiile in care unii dintre candidati nu vor putea ajunge la Focsani. Desi multi s-au interesat de o posibila aminare a examenului de titularizare, inspectorul general adjunct Mihai Ladaru a precizat ca Ministerul Educatiei si Cercetarii ar trebui sa restabileasca toate etapele ulterioare examenului, la nivel national, ceea ce nu este posibil. De altfel, din cauza situatiei din judet, nici la probele practice, de miercuri, nu s-au putut prezenta citiva candidati. Pentru acestia, Ministerul a oferit posibilitatea de sustinere a probei pina astazi. Lupta pentru titularizare a profesorilor se da pe 18 iulie, de la ora 9.00, intre circa 700 de candidati, inclusiv absolventi din acest an. Acestia vor da concurs pentru a prinde unul din cele 335 de posturi titularizabile vacante. Profesorii mai au la dispozitie si alte circa 250 de posturi netitularizabile si 54 posturi incomplete. Candidatii, primiti in sali pina la ora 9.00 Oficialii din invatamint vor prelua CD-urile cu subiecte miine. Luni, accesul candidatilor in sali va fi posibil intre orele 8.00 si 9.00, insa numarul variantei de subiecte va fi transmis la ora 8.35, pe Radio Romania Actualitati. "Este prima data cind avem variante de subiecte la titularizare. Fiecare varianta va fi parolata, iar luni dimineata vom primi parola corespunzatoare variantei extrase", a precizat Mihai Ladaru. Oficialii din invatamint au precizat ca viitorii dascali nu au voie in sali cu materiale informative, telefoane mobile sau tehnica de calcul, cu exceptia candidatilor de la "economic, administrativ, posta" care pot consulta planul general de conturi,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor din România anunţă că a depus actele de chemare în judecată a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Ziua Constanta acum 33 minute
Colegiul Medicilor din România a acționat în instanță CNAS pentru acces la informații despre bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate. Demersul vizează obținerea Notei de fundamentare a bugetului pentru 2025 și proiecțiile pentru 2025

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 2 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum o ora
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum o ora
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum o ora
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Știri România Cetățean turc, prins în flagrant delict cu arme letale! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 27 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani (cetățean turc)

Incendiu la o casă din Valchid. Două persoane au fost transportate la spital

Tribuna acum 25 minute
Pompierii militari sibieni au fost solicitați stingerea unui incendiu în Valchid. Acesta se manifesta la o anexă și la o casă de locuit. Două femei în vârstă de 50 respectiv 29 de ani au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital. „

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°