Echipa Romaniei a ratat o sansa enorma de a se apropia de semifinalele Cupei Davis, dupa ce Andrei Pavel si Gabriel Trifu au pierdut aseara, la Split, la capatul unui meci dramatic, in fata dublului croat Ivan Ljubicici / Mario Ancici, cu scorul 7-5, 4-6, 7-6(9), 4-6, 4-6.
Croatii conduc cu 2-1 dupa primele doua zile ale intalnirii si mai au nevoie de un singur punct astazi pentru a patrunde, in premiera, in careul de asi al Cupei Davis. Pentru ca Romania sa se califice in semifinale, Andrei Pavel si Victor Hanescu sunt obligati sa castige astazi partidele cu Ivan Ljubicici, respectiv Mario Ancici (de la ora 15.00, in direct, pe TVR 1).
Medaliati cu bronz la Olimpiada de la Atena, Ljubicici si Ancici erau cotati ca mari favoriti, mai ales ca romanii nu mai castigasera de trei ani in Cupa Davis. Pavel si Trifu au pasit pe teren foarte motivati, cu gandul la versul �acum ori niciodata�, iar cele doua echipe au mers cap la cap pana in setul decisiv.
Tricolorii au condus tot timpul, iar croatii au fost intr-o permanenta cursa de urmarire. Ljubicici, care a avut dureri la spate, n-a ezitat sa-si dojeneasca partenerul, reusind, in cele din urma, sa-l mobilizeze. In tie-break-ul setului al treilea, castigat de tricolori, un suporter roman a adus o pisica neagra in sala, aceasta trecand prin spatele terenului croatilor.
Pavel si Trifu au scapat victoria printre degete, dupa ce au condus cu 2-1 la seturi si au avut un break avantaj in runda a patra. Impinsi de la spate de arbitri, croatii au castigat cu 6-4 in setul decisiv, dupa patru ore si 11 minute de joc epuizant.
Ivan Ljubicici, jucatorul numarul 1 al croatilor, i-a predat vineri seara, in incheierea primei zile a intalnirii, o adevarata lectie de tenis lui Victor Hanescu. Vedeta gazdelor l-a �lichidat� pe roman in doar 106 minute: 6-3, 6-2, 7-6 (3), si a readus egalitatea