Filmul lui Amenábar e unul trist, foarte trist, dar sub nicio forma nu trebuie ratat. Ca o recomandare, nu asteptati un moment “prielnic” de buna dispozitie excesiva, in ideea unei compensari ulterioare. Oricat de voiosi ati intra in sala de cinema, veti iesi sub forma de legume fierte la abur, pret de doua ore si-un pic.
Nici nu stiu ce sa va recomand mai intai. Subiectul e pur si simplu tulburator, decupat cu grija de chirurg din viata reala. E vorba despre viata si moarte si despre cum se conditioneaza reciproc cele doua stari fundamentale ale existentei. Un schimb de replici din film sintetizeaza totul: “Libertatea fara viata nu e libertate”, spune un preot imobilizat intr-un carucior cu rotile.
Iar raspunsul eroului principal, Ramon Sanpedro, cade ca o ghilotina: “O viata fara libertate nu e viata!”. Ramon traieste de 30 de ani la orizontala, dupa ce o saritura imprudenta in valurile marii l-a transformat dintr-o mandrete de barbat intr-un tetraplegic care cu greu isi mai suporta clipele.
Ramon vrea sa moara, dar, dupa cum rezulta inclusiv dintr-o sentinta judecatoreasca, nu este proprietarul propriei vieti. A trai este un drept si nu o obligatie, spune el, insa justitia este de alta parere. Si un numai.
Mai captivanta insa decat lupta lui Ramon cu viata este influenta pe care acesta o exercita asupra unor personaje care au patruns in universul sau si care se alimenteaza din energia sa negativa, iar unele chiar infloresc. Asta da provocare pentru orice scenarist, dar, iata, din nou avem dovada ca viata bate filmul.
Desi un astfel de subiect asigura fara dubii succesul unui film, Amenábar picteaza, cadru cu cadru, cele mai mici detalii.
|ncepand cu Javier Bardem, interpretul lui Ramon, care joaca tot filmul doar cu fata, singura parte a corpului ce i-a ramas mobila, si terminand cu muzica originala,
