Lupul.
Eram militar in termen, intr-o unitate din satul Doclin, judetul Caras Severin, si fuseseram incartiruiti in casele locuitorilor deportati in Baragan. Era pe la sfarsitul lui martie, cand grupei mele i-a venit randul de paza la depozitele de munitie, situate la marginea localitatii, spre paraul Ciornovat. Ziua daduse o fulguiala tarzie, care asternuse un strat de zapada de cativa centimetri. Spre seara, cerul s-a limpezit si a aparut luna plina. Noaptea era o liniste si o priveliste de vis. In schimbul doi, care tinea de la miezul noptii pana la ora trei dimineata, eram patru ostasi de santinela, unul la poarta depozitelor, unul la depozitul de artilerie, eu la depozitul de infanterie si ultimul la corpul de garda. Pe la ora unu, s-a auzit, brusc, focul de arma al ostasului de la poarta depozitului. Am raspuns si ceilalti cu trei rachete, in sprijinul tovarasului nostru pe care il consideram in dificultate. Deodata, in fata noastra a aparut un lup.
A inceput sa se plimbe prin dreptul posturilor de garda, fara sa-i pese de focurile care se trageau. Toti patru trageam dupa el, fara ca vreun glont sa-l atinga. Alertati, au iesit si soldatii de la corpul de garda. Sergentul, un dobrogean de aproape doi metri, care iesise cu o arma automata in mana, s-a speriat de lup, s-a impiedicat, a declansat focul automatului si cele 30 de cartuse au retezat firul telefonic. In cele din urma, lupul a luat-o spre calea ferata si noi ne-am linistit. A doua zi dimineata, stupoare! Pe zapada nu era nici o urma de lup, desi se plimbase in voie prin fata noastra. Se vedeau numai gropitele facute in omat de gloantele trase de noi. Desi fiecare trasese 3-4 focuri de arma in lup, nu-l nimerise nici unul. Si mai mare era enigma cum de trecuse lupul prin cele doua garduri de sarma ghimpata, fara sa lase nici acolo vreo urma. Pe unde se strecurase, avand in vedere ca nu p
