Primul moment de liniste de dupa inundatii a fost cel in care Basescu s-a incaltat cu cizmele de cauziuc si a pornit prin mocirla lasata in urma de Siret. Mii de oameni i-au cerut presedintelui sa intervina, obisnuiti cu “tatucii” care au strabatut tara in lung si-n lat, oferindu-si umarul ca sprijin celor care n-aveau unde sa planga.
Desi a cedat acestei dorinte a poporului, Basescu a avut puterea de a nu face si al doilea pas: nu a declarat starea de urgenta.
Saptamana trecuta, in afara de oprirea ploilor, tara a mai vrut un singur lucru: ca Basescu sa vorbeasca. Sau cel putin asa a presupus presa si contestatarii ocupantului Palatului Cotroceni. Dar Basescu a ales sa se ocupe in primul rand de criza politica, cea care ii cade in atributii. Cu intarziere, e drept.
Spre surprinderea marelui public, Basescu a iesit la rampa abia marti, fara sa faca vreo referire la mult invocatele alegeri anticipate.
“L-a abandonat pe Tariceanu” sau chiar “il sacrifica pe Tariceanu”, au spus atunci, uimiti, cei care s-au grabit sa se pronunte. Cu toate acestea, Basescu a trecut peste un examen pe care nu credeam ca va fi nevoit sa-l dea atat de repede: a demonstrat ca isi cunoaste atributiile si ca poate sa-i lase pe cei responsabili sa gestioneze situatia.
Acuzat de-atatea ori ca are tendinta sa centralizeze decizia in propriile sale maini, Basescu a facut, pentru cateva zile, pasul inapoi. L-a lasat pe Tariceanu sa anunte singur decizia de a demisiona, l-a lasat sa infrunte reactiile imediate si nu s-a amestecat nici macar atunci cand inundatiile au lovit a treia zona geografica.
Dar nu a fost bine nici asa.”De ce nu-l lauda pe Tariceanu?”, “De ce nu e acolo unde lumea sufera?”, “De ce tace?” - s-au grabit sa intrebe cei mai multi. Cei care, apoi, au salutat prezenta lui Basescu in noroaiele din Moldova. Atitudi
