- Cultural - nr. 140 / 19 Iulie, 2005 O cunostinta mai veche, critic literar si redactor la o publicatie bucuresteana inainte de 1989, astazi… prosper om de afaceri si cu nostalgii scriitoricesti, mi-a trimis un chestionar pentru un volum in pregatire, Marturisirea de credinta literara, chestionar care nu are intrebari complicate, dar, in simplitatea lor, ele pun cateva probleme fundamentale pentru conditia de scriitor, pentru definirea, identificarea ei, si, cu siguranta, spatiul alocat, 1-2 pagini, nu e de natura sa poata nici macar incepe subiectul, darmite sa-l epuizeze. "De ce scriu? Pentru cine scriu? Din ce curent literar, «scoala», grupare, directie cred ca fac parte? Ce autori romani/straini cred ca au pecetluit creatia mea? Care cred ca este cartea mea cea mai importanta si care va «invia» in viitor? Cine sunt eu ca scriitor, de unde vin si unde ma duc?" _ iata provocari care te fac sa simti "primejdia marturisirii", cum ar spune N. Steinhardt. De-atatea ori ne punem aceasta elementara intrebare, atat de des ne urmareste, ca o umbra la apus sau asfintit, din momentul in care descoperim scrisul ca singura si sfasietoare arta de a trai sau macar de a supravietui in "clipa cea repede/ ce ni s-a dat". Intr-un poem de tinerete spuneam ca scriu "pentru ca sa uit", sa ma pot despovara de prezent, sa ramana ceva in urma, dar si sa doresc sa trec si ziua care vine. Scriu ca sa pot sa inteleg lumea si sa ma inteleg pe mine, sa ma bucur ca "tot ce-i ne-nteles se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari". Parca G. G. Marques spunea ca traieste ca sa-si scrie viata!? S-ar putea accepta si imaginea in oglinda a acestui crez: imi scriu viata ca sa traiesc. Si cred ca mai degraba imi vine sa accept aceasta varianta. Am ales poezia ca formula prin care sa-mi traiesc viata, fara a sti exact ce e poezia. Are dreptate F.G. Lorca atunci cand spune ca "Daca cineva ar sti sa d