Intre imaginile surprinse de televiziuni la inundatiile din acest an si cele de la fenomene de mai mica amploare petrecute in anii din urma exista o deosebire: de data aceasta, localnicii lucreaza organizat si tenace. Pana acum, ne era dat sa vedem mai mult tanguiri si blesteme la adresa soartei crude. Putini erau cei surprinsi cu lopata in mana, luptandu-se sa salveze ceva.
Asta era de competenta primarului, a armatei sau a presedintelui republicii.
De data aceasta insa, am avut in fata ochilor sute si sute de cadre surprinzand batalia surda a oamenilor cu apa. Cel mai recent exemplu: disperarea cu care locuitorii din Branistea-Galati aruncau sacii cu nisip in calea viiturii de pe Siret. Asemenea imagini pareau mai degraba luate in timpul inundatiilor de acum trei ani din Austria, Germania si Cehia decat din niste asezari mioritice.
Sa se fi petrecut intre timp o revolutie in constiinta romanilor? Sa fi descoperit ei peste noapte spiritul civic? Sa fi importat, in secret, vreo cateva zeci de mii de nemti? Nu. Altceva a lucrat cu simtul raspunderii in organismul colectiv: sfanta frica.
Chipul ei hidos i-a unit pe oameni si le-a dat energii nebanuite in fata amenintarii stihiilor. Tot frica si nu lectiile de economie ii vor face de acum inainte pe romani sa priveasca mult mai serios problema asigurarii locuintelor, a micilor afaceri, a recoltelor.
Aceeasi frica a alimentat, in aceste luni, bugetul statului. Va mai amintiti predictiile sumbre privind gaurile pe care urma sa le faca in finantele publice introducerea cotei unice de impozitare? Casandrele au amutit intre timp. Incasarile la buget au crescut. Nu pentru ca in Romania ar fi avut loc vreun miracol economic sau pentru ca marii datornici ar fi fost cuprinsi brusc de remuscari.
Pur si simplu, acestia au simtit ca nimeni nu-i mai protejeaza si au onorat somatii
