- Diverse - nr. 140 / 19 Iulie, 2005 Dupa criteriile din DSM-IV-TR, trasaturile psihologice si psihopatologice ale samanilor descrisi ar corespunde, mai degraba, tulburarii schizotipale ale personalitatii. M. Selaru consemneaza, in lucrarea lui despre hipnoza, modul in care magicienii din Peru isi insoteau profetiile de convulsii, ceea ce le aducea o respectabilitate pana la veneratie din partea poporului, dar si dispret din partea aristocratilor sau a clasei dominante. Acelasi autor relateaza despre traditiile din Brazilia, referitoare la faptul ca persoanele care practicau medicina si vrajitoria se recrutau din randul acelora care erau bolnave de epilepsie sau deveneau epileptice, crizele convulsive fiind un semn recognoscibil atitudinal pentru a fi terapeut. In antichitatea greaca, dupa Plutarh, divinatia si miracolele se desfasurau, pentru adeptii acestor practici, ca o transa insotita de delir, de tipete de nebunie. Starea descrisa era considerata ca anormala in antichitate, comentariile facute de E.R.Dodds, in lucrarea "Grecii si irationalul asupra fenomenului divinatoriu sau pythic", au descris transa ca fiind insotita de delir si au interpretat-o ca pe o stare de excitatie isterica, importanta in desfasurarea miracolelor, raportand-o la relatia moderna spirit-medium. La fel, in "Banchetul", Platon sustine posibilitatea dialogului cu zeii, in stare de veghe sau de somn, insistandu-se asupra caracterului irational al facultatii divinatorii, asemeni teoriei lui Plutarh. Conform afirmatiilor lui E.R.Dodds, facultatea divinatorie este produsul unor reflectii filosofice sau teologice, datorita starii de posesie atribuit harului profetic al Pythiei, aceasta opinie este reluata apoi de teologii crestini. Platon insista asupra irationalului divinatiei la fel ca si Plutarh, care sustine ca aceasta facultate divinatorie percepe viitorul fara sprijinul unui rationament,