Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numai 45% dintre europeni ne vor in UE

Publicat in Jurnalul, marți 19 iulie 2005 ·

Sustinerea fata de aderarea Romaniei la UE, in statele europene, se situeaza la nivelul de sub 50%, conform rezultatelor preliminare ale celui mai recent Eurobarometru, dat publicitatii ieri.

In favoarea aderarii Romaniei la structurile Uniunii Europene s-au pronuntat 45% dintre respondenti, in timp ce procentul oponentilor este de 41%, 13% dintre subiecti preferand sa nu raspunda la aceasta intrebare. Circa 43% dintre cetatenii celor 15 vechi state membre UE s-au pronuntat in favoarea aderarii Romaniei, in timp ce nivelul de sustinere in noile tari membre ale organizatiei a fost semnificativ mai mare, situandu-se la 58 %, potrivit Mediafax.

NOUA EXTINDERE. Jumatate dintre cetatenii celor 25 de state membre UE sunt favorabili unei noi extinderi europene, in scadere cu 3% fata de precedentul sondaj, realizat in toamna anului 2004. Opozitia fata de continuarea extinderii in anii urmatori a ajuns la 38%, de la 35% anul trecut.

RETICENTE.

Austria, Franta, Luxemburg si Germania sunt tarile care sustin cel mai putin extinderea, numarul celor favorabili acestui proces fiind sub 35%. La nivel european, opiniile sunt destul de eterogene, arata autorii raportului, care subliniaza ca noile state membre UE sunt cele care sprijina cel mai ferm continuarea extinderii, diferentele fiind de pana la 27 de puncte procentuale.

OPTIMISTE.

Astfel, Slovenia (79%), Polonia (76%) si Slovacia (73%) au o atitudine entuziasta fata de extindere, in timp ce in Germania, Luxemburg si Austria, majoritatea populatiei este mai degraba reticenta, chiar adversa procesului.

Opozitia fata de extindere a crescut in Franta cu sapte procente, in Luxemburg cu sase procente, dar in Austria tabara adversarilor procesului este in scadere cu patru puncte procentuale.

CRITICI.

Cetatenii europeni sunt mai critici fata de Uniunea Europeana, dar nu pun sub semnu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan are loc luni / Ordinea de zi: conflictul din Ucraina, forţele armate ale României pentru misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, evaziunea fiscală, situaţia Salinei Praid

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 43 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Surse – Donald Trump va vizita centrul de detenție pentru migranți „Alligator Alcatraz”

Mediafax acum o ora
Măsura vine în contextul în care Trump a căutat să intensifice detenția și deportarea migranților, afirmând că este necesară după ce milioane de persoane au trecut ilegal granița în perioada mandatului democratului Joe Biden. Centrul a primit aceast

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum 55 minute
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°