Dezghetul a fost titlul unei nuvele publicate de Ilya Ehrenburg la cateva luni dupa moartea lui Stalin in 1953. Termenul a devenit simbolul relaxarii si chiar al reformismului limitat care a urmat glaciatiunii staliniste. Mai intai Gheorghi Malenkov, apoi Nikita Hrusciov au initiat o serie de masuri menite sa scada intensitatea terorii, inclusiv prin eliberarea a sute de mii de detinuti politici si tolerarea unor dezbateri cat de cat reale in lumea intelectuala, in special in uniunile de creatie. La Congresul al XX-lea al PCUS, in februarie 1956, Hrusciov rostea dinamitardul Raport Secret in care denunta crimele lui Stalin, indeosebi cele comise impotriva birocratiei de partid si a corpului ofiteresc. Era vorba de reforme de sus, deci de o destalinizare operata de varfurile partidului, in scopul construirii unui nou “consens social” desemnat de formulele “partidul intregului popor” si “statul intregului popor”. Cum am demonstrat in cartea mea Stalinism pentru eternitate (analizata in revista 22 de Filon Morar si Florin Turcanu), comunistii romani au reusit, prin manevre propagandistice de o mare perfidie (dar si abilitate), sa dezamorseze bomba Congresului al XX-lea. Gheorghiu-Dej, Ceausescu, Borila, Rautu, Apostol, Moghioros - spre a-i numi pe cei mai influenti - au realizat marea diversiune a evitarii unei reale destalinizari, prin mimarea unei redobandiri a suveranitatii de partid si de stat, mai ales dupa 1958. Michael Shafir a propus in anii ‘80, intr-o excelenta carte despre sistemul politic comunist din Romania, conceptul de “schimbare simulata”. Este un concept care ar trebui discutat cu seriozitate, inclusiv in raport cu universul politic, economic si cultural postcomunist.

Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu au fost eliminati din structurile hegemonice in iunie 1957, sub acuzatia de fractionism si instigare la discutii “anarhice” in parti