Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POLITIA ROMANA- POLITIE EUROPEANA

Publicat in Cuvantul Liber, marți 19 iulie 2005 ·

- Diverse - nr. 140 / 19 Iulie, 2005 Bilantul de activitate pe anul 2004 al Politiei Romane, facut public ieri, scoate in evidenta eforturile pe care le fac politistii in cateva directii prioritare, cu scopul declarat de a deveni, poate nu atat o politie europeana, cum pompos se numeste un Plan de actiune indreptat inspre integrarea noastra in U.E, cat una care sa corespunda asteptarilor cetatenilor, care vor mai multa siguranta, liniste si ordine, si, in acelasi timp, un cu totul alt comportament al acelora care sunt platiti cu bani grei din impozitele si taxele puse pe capul romanilor. Nu incape indoiala ca pasi pe calea modernizarii si apropierii politiei romane de cerintele europene s-au facut, dar nu la nivelul asteptarilor noastre din moment ce, sa recunoastem, institutia ramane una marcata inca de tarele trecutului, chiar daca putini sunt cei care au activat si in vechile structuri. Inca o data se dovedeste, vorba romanilor, ca "naravul din fire n-are lecuire", asa ca perpetuarea unor mentalitati, sesizate de altfel de raportul bilant impune eliminarea grabnica a acestora. Din multele aspecte cuprinse in raportul bilant, am retinut tendinta descrescatoare a fenomenului infractional, la nivelul tarii, aceasta si datorita unei mai bune activitati in domeniul protectiei drepturilor si libertatilor cetatenilor, fiind consemnata o rata a criminalitatii de 2.090 infractiuni la 100.000 de locuitori. Volumul infractiunilor constatate a fost de 1.209 la suta de mii de locuitori, in timp ce volumul infractiunilor solutionate a fost de 1.004, raportate la acelasi numar de locuitori. In ce priveste lupta anticoruptie, exista la nivelul institutiei elaborat un Program National de Prevenire a Coruptiei si un Plan National de Actiune Impotriva Coruptiei, care au vizat, in primul rand, depistarea surselor de coruptie, eliminarea lacunelor legislative ca si a neclaritatil

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 8 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 11 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 8 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 10 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°