În cele 350 de pagini ale antologiei sale din eseul şi critica literară basarabeană (Editura Ştiinţa-Arc, Chişinău, 2004), Eugen Lungu distribuie materia pe epoci astfel: 30 de pagini pentru intervalul 1900-1940, unde sunt cuprinşi C. Stere (cu două articole), Al. Robot (tot cu două articole), N. Costenco, Bogdan Istru şi George Meniuc (cu câte un articol); din intervalul 1941-1965 nu selectează absolut nimic; din anii 1966-1989 sunt reţinute în 28 de pagini abia patru texte: unul de Vasile Coroban despre comic în Don Quijote (din 1966), un fragment scurt din jurnalul lui George Meniuc (1967), un text al lui Serafim Saka despre teatrul ,Luceafărul" din Chişinău (1986) şi un eseu, cu multe locuri comune, de Gheorghe Mazilu, intitulat Singurătatea şi creaţia (din 1989); restul volumului, adică aproape 300 de pagini, este ocupat de texte scrise şi publicate din 1990 încoace. Aceste disproporţii în favoarea deceniului 1990-2000 vorbesc de la sine. Antologia nu face istorie, se înscrie în orizontul stringent al contemporaneităţii.
Eugen Lungu a vrut să dea o imagine a dezbaterilor actuale şi a fost interesat mai puţin să reflecte istoria criticii cu texte indiferente astăzi, dacă nu chiar moarte. Şi seniorii literaturii basarabene sunt reprezentaţi tot de texte din ultimii cincisprezece ani. Sumarul este organizat, în mod firesc, pe generaţii, literatura contemporană beneficiind de partea leului. Din generaţia cea mai vârstnică figurează prozatorii Vasile Vasilache, Vladimir Beşleagă şi Serafim Saka, dintre şaizecişti sunt prezenţi criticii Eliza Botezatu, Gheorghe Mazilu, Ion Ciocanu şi Mihai Cimpoi, dintre şaptezecişti poeţii Nicolae Dabija, Andrei }urcanu (mai mult critic decât poet), Leo Butnaru şi hispanistul Sergiu Pavlicenco, dintre optzecişti îşi spun opiniile Valentina Tăzlăuanu, Arcadie Suceveanu, Ioan Mânăscurtă, Alexandru Burlacu, Vasile Gârn
