Conducerea Inspectoratului Scolar al Judetului Cluj a organizat o conferinta de presa secreta, la care au fost invitati doar jurnalistii care "au facut" frumos pe langa sefa institutiei, Titiana Zlatior. Ea a incercat sa justifice o serie de gafe comise in timpul examenelor de Capacitate si de Bacalaureat din acest an.
Intalnirea cu reprezentantii mass-media a avut loc doar la insistentele prefectului judetului, Mihail Hardau (PD), care a amenintat-o pe colega sa de partid, Titiana Zlatior, ca va ramane fara sprijin politic daca nu va face eforturi pentru a readuce relatia cu presa locala la limitele normale.
In loc, insa, sa isi ceara scuze fata de jurnalistii pe care i-a dat afara din sediul ISJ ca de pe mosia proprie, inspectorul scolar general a inceput sa se rasteasca la fotoreporterii si la cameramanii prezenti la conferinta de presa. Titiana Zlatior i-a cerut unui fotoreporter sa nu ii mai faca fotografii si apoi i-a solicitat unui cameraman sa stea la masa si sa lase filmatul.
Sefa ISJ a incercat sa arunce o parte din responsabilitatea pentru brambureala de la examenul de Bacalaureat pe seama inspectorului Luminita Chicinas. Titiana Zlatior a afirmat ca aceasta ar fi uitat la Bucuresti plicurile cu subiectele la materia religie si ca din aceasta cauza ar fi trebuit sa mai faca un drum pana in Capitala in timpul desfasurarii examenului.
Activitatea Titianei Zlatior in fruntea inspectoratului a fost presarata cu gafe inca de la instalarea sa in functie. Ea a fost sambata pe punctul de a fi demisa de catre ministrul Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea, care a renuntat la decizie doar la insistentele conducerii locale a Partidului Democrat.
Imediat dupa numirea in functie, inspectorul scolar general a intrat in conflict cu o parte a subordonatilor