Raţiocinarea nihilistă a lui Cioran se apropie de marginea sa, de marginea revoltei însăşi: ,Revolta este un semn de vitalitate şi totodată de sărăcie metafizică. O dată ce ai coborît, nu spun în adîncul lucrurilor ci în al unui singur lucru, te mai poţi revolta dar nu şi crede în revoltă". Chestiuni pe care şi le puneau Breton şi Tzara, însă într-o perspectivă a productivităţii suprarealiste, activă, pe cînd Cioran se înscrie într-una moralist incredulă, pasivă. Revolta împotriva revoltei...

*

Ni s-a părut straniu misogicinismul lui Cioran. Evita să abordeze subiectul femeilor şi-l probozea pe R. Abellio pentru că ,acordă prea mare importanţă femeilor, atît în sistemul său cît şi în viaţă: dovadă clară că ceva nu e în regulă...". Spre a generaliza surprinzător: ,E drept că oricine devine suspect îndată ce vorbeşte despre femei, oricare ar fi modalitatea adoptată pentru a le defini. Parcă ar fi un subiect rezervat adolescenţilor, ramoliţilor şi impotenţilor de toate vîstele". Nu se ascunde aci o frustrare nemărturisită. Sau, mai probabil, un ascetism sui generis, un sacrificiu inconştient al celui ce de-atîtea ori ne încredinţa că-l atrage sfinţenia? Cioran jertfea Erosul măcar efigie...

x

Coordonatele aparent antinomice ale conştiinţei lui Cioran: revolta şi scepticismul. Cea dintîi cu o patină a temperamentului, cea de-a doua cu una a intelectului. Elementaritatea şi rafinamentul cumpănindu-se, pîndindu-se, urmărind în fond a se suprima: ,Scepticul poate fi orice, dar nu şi revoluţionar. Vreau să spun revoluţionar sincer, de bună-credinţă; într-adevăr, cum să-ţi imaginezi un sceptic entuziast?" Şi cu toate acestea Cioran a fost un revoltat sceptic şi uneori chiar un ,sceptic entuziast".

*

Scepticism şi revoltă. O compatibilitate între ceea ce pare incompatibil ne propune un autor pe