Adunarea Generala a Actionarilor de la Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani a validat cei 7 membri ai noului Consiliu din Administratie, numit la ordin al ministrului Economiei si Comertului Printre acestia se regaseste si un fost director al societatii, acum pensionar, aflat in centrul mai multor scandaluri si cercetat in repetate randuri pentru prejudicii de miliarde aduse CNH.
Este vorba despre Ilie Balanescu, propus in CA de partidul din care face parte, respectiv PD.
Balanescu a detinut functia de director general intre 1997 - ianuarie 2001, cand a fost schimbat in urma unor puternice scandaluri legate de tot felul de licitatii in defavoarea companiei. O scurta perioada de timp, pana in august 2001, el a ajuns consilier in Ministerul Economiei (ME), de unde a fost demis in urma accidentului de la Exploatarea Miniera Vulcan, in care au murit 11 ortaci.
Dupa ce si-a pierdut functiile detinute, Balanescu (ajuns intre timp director al EM Lonea), alaturi de alti sefi ai companiei, a ajuns sa fie cercetat penal in mai multe dosare, la sesizarea Ministerului Economiei, considerandu-se ca prin contractele incheiate, CNH a fost devalizata.
Conform raportului intocmit la acea vreme de Corpul de Control al ME, cercetarile au demarat dupa ce s-a stabilit ca fostii directori au adus importante prejudicii companiei in cinci cauze legate de organizarea unor licitatii.
In cazul "Afacerii Singapore", firma care s-a "ocupat" de ecologizarea Preparatiei Lupeni, s-a descoperit ca a fost semnat contractul fara ca executantul sa depuna garantia de 2 miliarde lei, asa cum prevedea legea. Pentru a-si recupera banii, CNH a fost nevoita sa demareze un lung sir de procese, care ar fi putut fi evitate. Adunarea Generala a Actionarilor de la Compania Nationala a Huilei (