Nu exista economie, in lume, care sa functioneze in mod imperturbabil la socuri adverse puternice; acestea includ calamitati precum inundatii de mari proportii.

Un dezastru provocat de natura distruge avut public si privat, anuleaza/amputeaza, fie si temporar, surse de venit personal si al unor intreprinderi, incetineste activitati economice (ex: deturneaza aprovizionari sau blocheaza cai de transport).

De aceea, consecintele unui dezastru afecteaza atat fluxuri curente de activitati economice (PIB-ul realizat intr-un interval de timp, un an), cat si stocul de avutie nationala – infrastructura publica si privata, stocul de locuinte etc. – ce se reface, cel mai adesea, in ani de zile.

Lucrurile se complica atunci cand parti din infrastructura (avutie) au fost neglijate ani de zile (a avut loc o "dezinvestitie"), iar slabiciunile sunt scoase la iveala de dezastru.

Am auzit afirmatii de genul "indicatorii macro nu mai conteaza in circumstantele actuale", avand in vedere inundatiile. Este de inteles atitudinea care exprima frustrarea fata de constrangerile impuse de un program economic ce prevede un deficit bugetar scazut.

Si nici nu este de mirare inclinatia de a relaxa corsetul unui program care accentueaza dezinflatia si nevoia de a controla deficitele externe cu ajutorul instrumentului bugetar – in conditiile in care expansiunea creditului neguvernamental este foarte greu de tinut in frau, cu sau fara mijloace administrative.

De altfel, cifrele unei analize recente a FMI arata ceea ce subliniez de mai mult timp: ca, in Romania, nu strivirea bugetului public este solutia pentru stavilirea deficitelor externe; studiul indica ca pentru a reduce deficitul comercial cu 1% din PIB, alte conditii fiind neschimbate, ar trebui realizat un surplus bugetar net de 5% din PIB, ceea ce este totalmente impractic