Scriitorii vor sa fie cititi de publicul caruia i se adreseaza si laudati de critici. Indiferent daca recunosc asta sau nu. Indiferent daca scriu cu fata catre cititor sau intorsi cu totul spre ei insisi. De la debutanti la autorii in plina glorie.
Autorii de SF nu fac nici ei exceptie. Traim intr-o perioada in care au avut loc schimbari in modul de abordare a „temelor si motivelor SF“ – inclusiv la nivel stilistic –, lucru observabil nu numai in scrierile autohtone, dar si in ceea ce se publica in prezent pe piata anglo-saxona. Ceea ce, pentru mine, este un semn bun, este un semn ca autorii romani nu sint straini de modul de a gindi al omului contemporan, si asta trece dincolo de dogmele genurilor literare, de clisee.
Aceste schimbari au facut ca autorii nostri sa se situeze atit in marginea SF-ului (scrierile lor nu sint destul de „SF“ pentru unii), cit si in marginea main-stream-ului (SF-ul este paraliteratura). Fenomenul a fost tratat pe larg intr-un articol publicat de Ona Frantz in Monitorul de Bucuresti, in urma cu vreo doi-trei ani.
In acest context am pus doua intrebari legate de receptarea lor citorva scriitori despre care am scris sau voi scrie in aceasta rubrica.
Ce impact au avut textele/cartile tale de pina acum? Esti multumit de primirea criticii si a publicului?
Marian Coman: Din pacate, multa vreme nu m-am luat destul de in serios. Am crezut mereu in destinul meu de scriitor, insa n-am avut curaj, mult timp, sa defilez cu povestirile mele, sa le trimit la concursuri, sa le public, sa vorbesc despre ele. Cind am inceput sa iau premii cu textele scrise in urma cu 6 – 7 ani, cind au fost incluse in antologii alaturi de texte ale unor autori din mainstream, mi-am dat seama ca am fost un pic prea exigent cu mine. Acum mi-e frica sa nu pic in extrema cealalta si sa cred, cumva, ca tot ce scriu e foarte bun. M-
