Acum câţiva ani, un redutabil antrenor îşi mobiliza echipa a doua cu care se prezentase la un meci: “Haideţi murăturilor! Da-ţi-i bote!”. Era un îndemn, nicidecum o jignire. Iar echipa a doua “trăgea” tare pentru a câştiga.
Timpul a trecut şi au venit ploile. Şi nu s-au mai oprit. Siretul s-a luat la întrece cu Dunărea măturând în calea sa totul: case, cocioabe, vile, poduri, şine de cale ferată, şosele europene. O ţară întreagă a văzut salvări cu elicopterul, executate de jandarmi, mai ceva ca-n Rambo. O ţară întreagă a văzut cum Moldova a devenit Deltă. Cui nu i s-a pus nodul în gât, fie nu s-a uitat la teveu, fie nu a citit presa!
În acest timp, la Bucureşti, Tărcineanu a ţinut în suspans 22 de milioane de…boi, vite, câini sau alte animale, pentru că 22 de milioane de români erau în suspans pentru altceva, pentru durerea şi tragedia celor din Moldova mai ales. “Demisionez, nu demisionez!”, “Luni o voi face”, le spunea Tăriceanu boilor. Apoi, într-un moment de relaxare, Tăriceanu a survolat zona peste care se abătuse Apocalipsa dintr-un elicopter. Ba chiar mai mult, a şi coborât pe pământ. Şi culmea, a reuşit să-şi muşte limba şi să nu-i apostrofeze pe bieţii muritori cu plămânii uzi – cărora din avutul de-o viaţă le mai rămăsese o cămaşă, un pantof şi un pantalon – că să nu le ceară hotel de cinci stele. Bravos, dom’ Prim Ministru! A-ţi reuşit! V-aţi abţinut! Ei, na!
Tăriceanu nu se putea să nu o “comită”. Undeva în Delta Moldovei, apă, noroi, mizerie, durere, deznădejde, moarte… Apoi, brusc, apare o limuzină ce strălucea de parcă numai cu două minute fusese coborâtă de pe scena unei prezentări auto. În ea radia Tăriceanu. Prim ministrul coboară. Afară, lângă “poporul” care l-a propulsat în funcţia de şef al Guvernului, alesul e stingher. Nu-i poate privi în ochi pe amărâţi. Îşi muşcă limba. E invitat să meargă până în sat, pe jos. Dar nu se
