Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PD Mureş vrea şefia AJOFM şi a Protecţiei Consumatorului

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 21 iulie 2005 ·

Continuă schimbarea şefilor descentralizatelor mureşene

Postul de director executiv la Protecţia Consumatorului Mureş a intrat în atenţia PD. Aceasta deşi iniţial UDMR se declarase mulţumit de prestaţia Emiliei Leah. Astfel, la concursul care se va organiza la începutul lunii august, PD îşi trimite aici un candidat în persoana Liviei Galenco, iar potrivit liderului PD Mureş, Dinu Socotar, nimeni din coaliţie nu îşi va mai trimite candidaţi. Este totuşi de aşteptat ca Emilia Leah să nu renunţe şi să se înscrie în cursă cu atât mai mult cu cât se pare că schimbarea ei survine după ce aceasta a făcut o serie de controale şi a aplicat amenzi usturătoare unor firme patronate de oamenii actualei puteri din Reghin şi Târnăveni. Un alt post vânat de PD Mureş este cel de director executiv la AJOFM Mureş, unde se pare că Dinu Socotar a obţinut deja mazilirea Reghinei Fărcaş. Liderul PD Mureş a declarat în acest sens că şeful ANOFM i-ar fi spus că a semnat decizia de desfacere a contractului de muncă al Reghinei Fărcaş care a picat în dizgraţia democraţilor deşi în 1997 a fost susţinută pentru acest post chiar de ei.

Nu în ultimul rând demn de remarcat este faptul că surse din cadrul coaliţiei de guvernare spun că în judeţul Mureş Alianţa DA este pe punctul să facă un pact cu PSD: Acesta se referă la menţinerea unuia din cei doi social-democraţi în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului judeţean. Aici este vorba de Petru Frătean, Emil Groza urmând să meargă director general la Direcţia Copilului. în acest sens se pare că negocierile sunt abia la început, Groza nepărând dispus să renunţe la funcţia din Consiliu chiar dacă partidul i-o va impune. (E.M.)

Continuă schimbarea şefilor descentralizatelor mureşene

Postul de director executiv la Protecţia Consumatorului Mureş a intrat în atenţia PD. Aceasta deşi iniţial UDMR se declarase mulţumit de prestaţia

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 4 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 12 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 9 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 9 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 7 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 9 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Horoscop 13 decembrie 2024. Zodia care nu trebuie să ia nicio decizie astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 13 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Azi vei avea tendința de a te îndepărta de partenerul de viață, având senzația că te distrage de la un anumit plan profesi

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°