In incercarea de a face curatenie in fosta ograda a lui Gheorghe Funar, actualii sefi din administratia locala incalca cu seninatate legea. Concursurile organizate de Primarie, zilele acestea, pentru ocuparea de functii publice sunt ilegale. Guvernul a sistat din 1 iulie orice angajari in administratia publica, din cauza deficitului bugetar.
Functionarii publici consuma circa 5 la suta din produsul intern brut al Romaniei. Desi eliminarea oamenilor fostului primar din posturile cheie dinadministratie este necesara, dat fiind ca acestia si-au dovedit, de ani buni, incompetenta, aceasta schimbare trebuie – totusi – sa imbrace forme legale.
Una din promisiunile electorale ale Aliantei din iunie anul trecut a fost reforma si eficientizarea administratiei locale. La un an distanta, viceprimarul liberal Adrian Popa preciza ca se impune trecerea pe tusa a circa 200 de functionari din Primarie, deoarece acestia ar fi incompetenti.
La fel, primarul Emil Boc a declarat ca Alianta a castigat alegerile, dar nu detine puterea, respectiv controlul institutiilor pe care le conduce. Problema o reprezinta functionarii fideli fostei puteri, considerati acum incompetenti. Cum pot fi acestia trasi pe linie moarta? Simplu.
Prin refacerea schemei de organizare si personal a Primariei si organizarea unor concursuri pentru ocuparea noilor functii. Totusi, nu este asa usor cum pare la prima vedere.
Cum se fenteaza legea
In interval de un an, liderii administratiei publice locale au reusit schimbari de suprafata in corpul functionarilor publici, in special la conducerea serviciilor, dar nu au putut sa schimbe „baza" institutiei. Pe holurile Primariei s-a dus un razboi de uzura, in urma caruia o parte din fidelii ex-primarului Gheorghe Fu