Veronica A. Cara,
Petrecere cu mama,
prefata de Paul Cernat,
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“, Iasi, 2004, 406 p.
Cartea de fata ar putea da nastere la doua confuzii, ambele de natura sa-i scada adevarata miza. Pe de o parte, sa fie tratata intr-un registru pretios si sa i se caute (cam in van) tilcuri ascunse si misterioase; pe de alta, sa fie receptata drept un roman sexual, in registru brutal, care ar viola normele vietii si artei pudibonde, uitindu-se – asa cum o fac des scriitorii si criticii momentului – ca agresivitatea n-are legatura cu valoarea.
Adica, asa cum afirma Marguerite Yourcenar, ca „brutalitatea limbajului creeaza impresia falsa ca gindirea pe care o exprima nu este banala si, lasind la o parte citeva mari exceptii, ramine lesne compatibila cu un anumit conformism“. Daca, asa cum am spus, aceste interpretari sint usor abuzive, ce-ar putea sa insemne romanul Veronicai A. Cara?
Petrecere cu mama il face sa vorbeasca pe Cezar, tinarul de 28 de ani, student la actorie, indragostit de intangibila Deea, deviat comportamental de presiunea sexuala care ii defineste generatia, uneori inteligent, alteori timpit. Nu stim daca acest Cezar, cel care vorbeste, este egal cu cel autentic, caci s-ar putea sa avem sub ochi numai o marturisire mimata, iar personajul nu ar fi la prima de acest gen. Ni se dezvaluie insa ca Cezar este un neostoit cautator de caractere si incearca sa scrie un scenariu.
Cezar este un „fur“ de ginduri (colectioneaza ilicit tainele scrise ale cunoscutilor si necunoscutilor sai) si un amator de oameni vii. Din petrecerile sale (prin lumea cuvintelor sau a lucrurilor), tinarul aduna un „nobil si distins baiet“ pe nume Sandu (o aratare, fie spus, cu totul gustoasa), un profesor de facultate cu teorii interesante, o prea de treaba baba cu chef de sporovaiala, doua poetese exc
