Dar cine sta sa-i mai asculte pe greii sau mai usorii finantelor, sau pe sindicalisti si patroni, indiferent daca au sau nu dreptate si indiferent daca subiectele lansate de ei sunt sau nu de actualitate, atata vreme cat vedetele zilei sunt domnii : Boc, Boureanu, Berceanu, Basescu - toate numele politicienilor in verva incep cu B, de la birunta, ar putea spune, dar si de la bulversare, ce-i drept. In plina valtoare a apelor si a politicii, sindicatele readuc in discutie un subiect pe care nimeni nu-l mai dezbate de o buna bucata de vreme, poate si pentru ca s-ar parea ca nu mai e prea mult de facut pentru transformarea lui. Este vorba despre saracie. Saracie lucie la sate, saracie lucie la orase. O treime dintre romani traiesc de azi pe maine, cu venituri in jur de trei milioane de lei, din care nu stiu ce sa achite mai intai: factura la lumina si gaze sau alimentele si medicamentele.
Subiectul e dureros. E trist, de-a dreptul, pentru a fi dezbatut serios vara, in luna lui cuptor, cand pana si romanii mai putin saraci decat saracii isi schimba viziunea asupra vietii cu o scurta dar binemeritata vacanta. Nu-i de colo sa ai pentru ce te pregati si, apoi, sa ai ce povesti si ce-ti aminti. Tot sindicalistii si cativa patroni repun pe tapet informatiile Bancii Mondiale, potrivit carora, potentialul nostru agricol ar putea hrani lejer 80 de milioane de romani si nu doar vreo 22 de milioane. Totul e sa stim sa gestionam bine aceste resurse si, eventual, prin munca si idei, sa le potentam.
Ce-i drept, avem si domenii care ne trag inapoi de la dezvoltarea economica - invatamantul si sanatatea - doua zone care, in opinia sindicatelor si patronatelor, doar consuma si nu produc nimic. Stau sa ma intreb ce-ar trebui sa produca, altceva, un medic, decat sanatate, iar un profesor la ce plus valoare ar mai putea contribui, daca succesul elevilor sai nu e suficient.
