Umberto Eco, faimosul semiotician italian, a spus, intr-unul din textele sale, ca „daca vrei sa folosesti televizorul pentru a invata ceva pe cineva, trebuie, mai intii, sa il inveti pe acela cum sa foloseasca televizorul“. Fraza aceasta e asumata, drept motto, de mai multe organizatii care incearca sa impuna conceptul de „media literacy“.
Ce este si ce vrea ea?
In esenta, „media literacy“ inseamna abilitatea de a „citi“ televiziunea, in special, mass-media, in general. Educatia de acest tip invata cum sa fie accesat, analizat si evaluat un produs media. Multe studii sugereaza ideea ca programele scolare de tip „media literacy“ au drept rezultat o vulnerabilitate mai mica a copiilor si a adolescentilor in fata mediei.
Copiii care inteleg felul in care opereaza media adopta mult mai rar atitudini si comportamente distructive pe care media le incurajeaza, spun promotorii „media literacy“.
SUA au fost pionieri
Avocatii „media literacy“ spun ca mai mult de 4.000 de studii releva faptul ca exista o relatie puternica intre violenta de pe ecrane si agresivitatea indivizilor. De aceea, concluzia pe care o trag acestia e fara echivoc: „controversele s-au sfirsit: violenta televizuala ii face pe copii sa fie mai agresivi“.
Televiziunea nu are impact numai asupra comportamentului violent al copiilor si al adolescentilor. Unele statistici de care fac uz cei care incurajeaza „media literacy“ sint ingrijoratoare: reclamele la bere, dar si pasajele din filme in care personajele acestora fumeaza creeaza dependenta in viata reala.
Intr-un sens mai restrins, „media literacy“ e vazuta si ca o forma speciala de educatie, a carei miza este protejarea copiilor si a adolescentilor de efectele nesanatoase ale mediei. In Statele Unite, presedintele este unul dintre cei care sprijina „media literacy“.
Sintagma cu
