Incepand cu data de 8 august, Banca Nationala a Romaniei va reduce cu 33 la suta nivelul comisioanelor pentru decontarea platilor de mare valoare sau urgente in sistemul ReGIS.
Banca Nationala Romana a luat decizia reducerii treptate a comisioanelor aferente participarii la sistemul ReGIS, avand la baza influenta favorabila a modernizarii sistemului de plati, precum si respectarea principiului recuperarii costurilor aferente operarii si mentenantei sistemului, conform standardelor europene si internationale stabilite de Banca Centrala Europeana si Banca Reglementelor Internationale.
O data cu intrarea in functiune a sistemului, la data de 8 aprilie, nivelul comisioanelor aferente procesarii si decontarii platilor de mare valoare sau urgente a fost redus cu 25 la suta fata de cel practicat pana la acel moment in sistemul de transfer de fonduri de mare valoare pe suport hartie.
Incepand cu data de 8 august, BNR va proceda la o noua modificare a comisioanelor care va consta intr-o reducere cu 33 la suta fata de nivelul actual.
In consecinta, de la data de 8 august, sistemul ReGIS nu va mai percepe nici un comision institutiei de credit beneficiare a unei instructiuni de plata decontata in sistem, conform practicilor bancare internationale in domeniu.
Transfond va reduce comisionul pentru platile interbancare de mica valoare
Societatea Transfond a anuntat ca incepand din 8 august va reduce comisioanele pentru platile interbancare de mica valoare cu 33%.
Anuntul a fost facut dupa ce Banca Nationala a Romaniei a anuntat o scadere similara in cazul platilor de mare valoare.
Sistemul electronic de decontare pe baza neta a platilor de mica valoare (pana la 50.000 lei noi, respectiv 500 milioane lei vechi) a intrat in functiune la 13 mai, determinand reducerea comisioanelor cu 25% fata de sistemul pe suport de h